statornicire sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 116/10 / Pl: ~ri / E: statornici] 1 Stabilire (1). 2 Stabilire (2). 3 Stabilire (3). 4 (Înv) Întemeiere. 5 (Înv) Restabilire.

STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. Repetîndu-se cererea... se încuviința în sfîrșit diaconului celui nou statornicirea la Golia. CĂLINESCU, I. C. 90.

statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri

statornicíre s. f., g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíri

STATORNICÍRE s. 1. v. stabilire. 2. stabilire. (~ unor relații de prietenie.) 3. determinare, fixare, precizare, stabilire. (~ datei exacte a evenimentului.) 4. v. consfințire. 5. încuibare, înrădăcinare. (~ unui obicei.) 6. (fig.) împământenire, încetățenire. (~ unei practici.) 7. v. permanentizare.

STATORNICÍRE s. v. consolidare, constituire, creare, fundare, instituire, încheiere, înființare, întărire, întemeiere, organizare.

STATORNICIRE s. 1. așezare, fixare, instalare, oprire, stabilire. (~ lor în regiunile de deal.) 2. stabilire. (~ unor relații de prietenie.) 3. determinare, fixare, precizare, stabilire. (~ datei exacte a evenimentului.) 4. consacrare, consfințire, fixare, stabilire, (înv.) sfințire. (~ unei noi reglementări.) 5. încuibare, înrădăcinare. (~ unui obicei.) 6. (fig.) încetățenire. (~ a unei practici.) 7. permanentizare. (~ unei situații.)

statornicire s. v. CONSOLIDARE. CONSTITUIRE. CREARE. FUNDARE. INSTITUIRE. ÎNCHEIERE. ÎNFIINȚARE. ÎNTĂRIRE. ÎNTEMEIERE. ORGANIZARE.