înnămolire [At: I. IONESCU, P. 71 / V: (înv) ~nom~ / S și: înă~ / Pl: ~ri / E: înnămoli] 1 Împotmolire în nămol. 2 Îngustare a albiei unei ape curgătoare din cauza aluviunilor. 3 Murdărire cu nămol.

ÎNNĂMOLÍRE, înnămoliri, s. f. Acțiunea de a (se) înnămoli; depunere de nămol, împotmolire. La gura rîurilor se formează la început înnămoliri întinse, apoi insule și în sfîrșit, o porțiune de pămînt întinsă, adeseori străbătută de canale mici. GEOGRAFIA Fiz. 180. Golind... vîrfurile munților expunem inundării, innămolirii... văile și cîmpiile noastre. I. IONESCU, P. 71. – Variantă: înnomolíre s. f.

înnămoli [At: (a. 1783) URICARIUL, XVI, 229 / V: (înv) ~nom~ / S și: înă~ / Pzi: ~lesc / E: în- + nămol] 1-2 vtr A (se) înfunda în nămol Si: a (se) împotmoli. 3 vr (D. albia unei ape curgătoare) A se îngusta din cauza aluviunilor. 4-5 vtr A (se) murdări de nămol Si: a (se) înnoroi.

înnomoli v vz înnămoli

înnomolire sf vz înnămolire

ÎNNĂMOLÍ, înnămolesc, vb. IV. Refl. A se înfunda în nămol; a se îngloda, a se împotmoli. Joi s-a înnămolit piroscaful «Hungaria»... E slabă nădejde că va putea fi despotmolit. La TDRG. – Variante: înnomolí (VISSARION, B. 241, DUNĂREANU, N. 29, ISPIRESCU, L. 169), nămolí (I. IONESCU, P. 386) vb. IV.

NĂMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

A ÎNNĂMOLÍ ~ésc tranz. A face să se înnămolească. /în + nămol

A SE ÎNNĂMOLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vehicule, oameni) A se înfunda în nămol (fără a putea să înainteze); a se îngloda; a se noroi. 2) (despre albia unui râu) A-și micșora secțiunea de curgere din cauza depunerilor materialului adus de curentul de apă; a se îngusta din cauza aluviunilor; a se împotmoli. /în + nămol

înnomolì v. 1. a intra în nomol; 2. fig. a intra într’o afacere rea.

înămolésc, V. înomolesc.

înnomolésc, V. înomolesc.

înomolésc și înămolésc v. tr. (d. nomol, nămol; pol. namulic). Bag în nomol saŭ acoper cu nomol. V. refl. Mă bag în nomol (nisip ș. a.) și nu pot ĭeși: vaporu s’a înomolit (maĭ rar trenu s’a înomolit îld. s’a troĭenit). – Și nomolesc, nămolesc. Și înn-.

nămolésc V. înomolesc.

nomolésc V. înomolesc.

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

înnămolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înnămoleáscă

ÎNNĂMOLÍRE s. v. împotmolire.

ÎNNĂMOLIRE s. împotmolire, înglodare. (~ unei căruțe în drum.)

ÎNNĂMOLÍ vb. v. împotmoli.

ÎNNĂMOLI vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se nămoli, a se noroi, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Căruța s-a ~ în drum.)