îngrozire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 221/1 / Pl: ~ri / E: îngrozi] 1-2 (Producere sau) resimțire a unui sentiment de groază Si: îngrozăciune (1-2), îngrozâtură (1-2), îngrozit¹ (1-2). 3 Amenințare.

ÎNGROZÍRE, (rar) îngroziri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei. 1. Groază, spaimă. Se arată-n preajma mea Trei năluci îmbrobodite... Le privesc fără-ngrozire Și ascult a lor vorbire. MACEDONSKI, O. I 133. Mario! poți tu să-ți închipuiești un asemenea chin, fără să plîngi... de îngrozire? EMINESCU, N. 73. 2. (Învechit) Amenințare. Laude și îngroziri de astea am mai auzit. NEGRUZZI, S. I 172.

îngrozi [At: COD. VOR. 120/13 / V: (înv) ~glo~, ~zî / Pzi: ~zesc / E: în- + groază] 1-2 vtr (A produce cuiva sau) a simți spaimă, groază Si: a (se) înfricoșa, a (se) înspăimânta, a (se) speria. 3 vt (Înv) A amenința.

ÎNGROZI, îngrozesc, vb. IV. Refl. A se înspăimînta, a se înfricoșa. Mă îngrozesc de moarte. BARANGA, V. A. 10. Ei se îngroziseră de la o vreme de-atîtea cheltuiele. SBIERA, P. 139. Cum văzu pe balaor că vine cu o falcă în cer și cu alta în pămînt drept spre el, în loc d-a se îngrozi... se repezi la dînsul și cu o lovitură de paloș îi reteză capul. POPESCU, B. II 18. ◊ (Cu complement intern) Ștefan-vodă d-auzea, De groază se îngrozea. TEODORESCU, P. P. 503. ♦ Tranz. A speria pe cineva, a băga groaza în cineva. M-am speriat degeaba. Vezi, cum te îngrozește un lucru de nimica! MIRONESCU, S. A. 103. Pe Gheorghe îl îngrozi figura amicului său. VLAHUȚĂ, O. A. I 129. Suleiman... îngrozise creștinătatea cu armele sale. NEGRUZZI, S. I 201.

A ÎNGROZÍ ~ésc tranz. A face să se îngrozească. /în + groază

A SE ÎNGROZÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de groază; a se înspăimânta tare. /în + groază

îngrozì v. 1. a insufla groază, a înspăimânta; 2. a se speria tare.

îngrozésc v. tr. (d. groază saŭ vsl. groziti, a amenința). Inspir groază, înspăimînt. V. refl. Simt groază, mă înspăimînt.

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii; pl. îngrozíri

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

îngrozí vb., ind. prez.1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrozeáscă

ÎNGROZÍRE s. v. groază.

ÎNGROZÍRE s. v. amenințare.

ÎNGROZIRE s. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, înspăimîntare, oroare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (~ pe care o simte.)

îngrozire s. v. AMENINȚARE.

ÎNGROZÍ vb. a se cutremura, a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimânta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scârbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNGROZI vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)