înglodare sf [At: DA / Pl: ~dări / E: îngloda] 1 Înfundare în noroi, fără a mai putea ieși Si: înnămolire, împotmolire. 2 (Fig) Cufundare în datorii, în greutăți, în necazuri din care nu se mai poate ieși.

ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a (se) îngloda; fig. cufundare în datorii.

îngloda [At: NECULCE, ap. LET. II, 288/18 / Pzi: ~dez, (înv) înglod / E: în + glod] 1-2 vtr (Reg) A (se) înfunda în noroi, fără a mai putea ieși Si: a (se) înnămoli, a (se) împotmoli. 3 vr (Fig; îe) A se ~ în datorii A face multe datorii, fără a le mai putea plăti.

ÎNGLODÁ, înglodez, vb. I. Refl. A se cufunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se împotmoli, a se înnămoli. Cîți venea... să sară, toți pica într-acel glod și se îngloda. SBIERA, P. 41. Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul. EMINESCU, O. IV 198. Un loc... plin de mlaștine colo de vale. – Unde mi se înglodaseră roțile? – Așa. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «în datorii») A se băga în datorii care nu mai pot fi plătite; a-și face foarte multe datorii. De ani de zile muncim vara întreagă pe lanurile boierești... și pe an ce trece ne găsim tot mai înglodați în datorii. MIRONESCU, S. A. 27. În cîțiva ani nu s-a făcut nemic, ne-am înglodat la curte pe niște popușoi stricați. CONTEMPORANUL, VI_I 506. ◊ Tranz. fact. M-ai înglodat în datorii pîn-în urechi. ALECSANDRI, T. 1016. – Variantă: (învechit) înglodí (KOGĂLNICEANU, S. 213) vb. IV.

ÎNGLOD͹ vb. IV v. îngloda.

A ÎNGLODÁ ~éz tranz. înv. A face să se înglodeze. /în + glod

A SE ÎNGLODÁ mă ~éz intranz. pop. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fără a putea înainta); a se înnămoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea ieși dintr-o dificultate; a se încurca (rău); a se împotmoli. /în + glod

înglodà v. 1. a intra în glod; 2. fig. a înfundă: a se îngloda în datorii.

înglodéz v. tr. (d. glog). Est. Afund în glod: am înglodat caru. V. refl. Mă afund, intru în glod: m’am înglodat pe acest drum răŭ. Fig. A te îngloda în datoriĭ, a intra în marĭ datoriĭ.

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodării; pl. înglodări

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

înglodá vb., ind. prez. 1 sg. înglodéz, 3 sg. și pl. înglodeáză

ÎNGLODÁRE s. v. împotmolire.

ÎNGLODARE s. împotmolire, înnămolire. (~ unei căruțe în drum.)

ÎNGLODÁ vb. v. împotmoli.

ÎNGLODA vb. a se împotmoli, a se înnămoli, a se nămoli, a se noroi, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Căruța s-a ~ în drum.)

înglodá, înglod, vb. refl. – 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. – Din în- + glod „noroi” (Scriban, DEX, MDA).