îndârjire sf [At: I. NEGRUZZI, II, 64 / Pl: ~ri / E: îndârji] 1 Manifestare de om dârz. 2 Atitudine ostilă și agresivă. 3 Perseverență. 4 Înverșunare. 5 (Rar) Întărâtare.

îndârji [At: BIBLIA (1688) 380²/12 / Pzi: ~jesc / E: în- + dârz] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni dârz. 3-4 vtr (A determina pe cineva să persiste sau) a persista în ceva. 5-6 vr A manifesta (ostilitate sau) furie. 7-8 vtr (Rar) A (se) încorda (3-4). 9 vr (Reg) A se îngrășa peste măsură.

ÎNDÎRJÍ, îndîrjesc, vb. IV. Refl. A deveni dîrz, a stărui cu încăpățînare; a rezista, a se înverșuna, a se înfuria, a se întărîta. Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. ◊ Tranz. S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150. Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.

ÎNDÎRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndîrji; înverșunare, întărîtare, rezistență îndărătnică. În inima Anei crescuse pe nesimțite o îndîrjire pe care nu și-ar fi bănuit-o. V. ROM. iulie 1953, 104. Dreptățile poporului să fie mai presus de îndîrjirea lor [a boierilor]. SADOVEANU, N. P. 50. Are o voce alterată, plină de-ndîrjire. SAHIA, N. 16.

A ÎNDÂRJÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz

A SE ÎNDÂRJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz

îndârjì v. Mold. a (se) face dârz: în ce te bizui de te îndârjești așa? CR.

îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. jĭ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s’a îndîrjit la luptă.

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjeáscă

ÎNDÂRJÍRE s. 1. v. înverșunare. 2. v. dârzenie.

ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.

ÎNDÎRJI vb. 1. a se înverșuna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (De ce te ~ așa?) 2. a (se) înfuria, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.) 3. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndărătnici, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...) 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. a crește, a (se) înteți, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.)

ÎNDÎRJIRE s. 1. înverșunare, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, înverșunare. (~ unei dispute sportive.)