îndestulat, ~ă a [At: MINEIUL (1776) 165² / V: ~lit / Pl: ~ați, ~e / E: îndestula] 1 Căruia i s-a dat din belșug tot ce este necesar Si: satisfăcut. 2 (Înv; îe) A fi ~ A fi în stare de ceva. 3 Ajuns la saturație. 4 (Înv) Mulțumit.

ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care este înzestrat cu cele necesare, căruia i s-au satisfăcut nevoile, care are ce-i trebuie; satisfăcut (pe deplin). Se simțea îndestulat și mulțumit. VORNIC, P. 65. Părinții și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată. CREANGĂ, A. 33. Toamna cea bogată De toate îndestulată. ȘEZ. III 244. ◊ (Poetic) De visurile voastre, nădejdi amăgitoare, Acum peste măsură mă văd îndestulat. ALEXANDRESCU, P. 29. ◊ (Substantivat) De aceea au trecut oamenii prin război, ca acum dreptul la îndestulare să-l aibă îndestulații din totdeauna? PAS, Z. IV 210.

îndestulat a. care are de ajuns, care e cu îndestulare: casa ne era îndestulată CR.

îndestulát, -ă adj. Care are destul: casa era îndestulată cu tot ce trebuĭe peste ĭarnă. – În Serbia dest-.

îndestula [At: MINEIUL, (1776) 125²/2 / V: ~li / Pzi: ~lez / E: îndestul] 1-2 vtr (A da sau) a-și lua destul Si: a (se) satisface. 3-4 vtr A (se) sătura după o masă. 5 vr A avea tot ceea ce îi este necesar.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

A ÎNDESTULÁ ~éz tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul

A SE ÎNDESTULÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul

îndestulà v. 1. a da îndestul; 2. a fi îndestul; 3. a se sătura: de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s’aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m’am destulit!

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

îndestulá vb., ind. prez. 1 sg. îndestuléz, 3 sg. și pl. îndestuleáză

ÎNDESTULÁT adj. 1. v. bogat. 2. abundent, bogat, copios, îmbelșugat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.)

ÎNDESTULAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îmbelșugat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (O recoltă ~.) 2. abundent, bogat, copios, îmbelșugat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.)

ÎNDESTULÁ vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.)

ÎNDESTULÁ vb. v. mulțumi, satisface.

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.)

îndestula vb. v. MULȚUMI. SATISFACE.