încruntare sf [At: PSALT. 106/37 / Pl: ~tări / E: încrunta] 1 (Înv) Sângerare provocată de răni, de lovituri, de bătaie etc. 2 (Înv) Înroșire de sânge. 3 (Înv) Batere a cuiva, umplându-l de sânge. 4 (Înv) Mușcare a cuiva până ce sângerează. 5 (Pop; spc) Sângerare a unui dinte lovit. 6 (înv; fig) Săvârșire a unei fapte urâte, condamnabile. 7 (Pop; ccr) Tăietură mică făcută cu scopul de a provoca sângerarea. 8 (Pop; ccr) Crestare în formă de cruce a pleoapelor ochilor la oi. 9 Apropiere a sprâncenelor și ivire a cutelor verticale pe frunte în semn de nemulțumire, mânie, mirare, îngrijorare etc. 10 (Ccr) Privire aspră sau posomorâtă. 11 (Îvp) Tundere a mustăților.

ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. 1. Încrețire a frunții sau a sprîncenelor în semn de nemulțumire, de mînie, de cruzime; privire aspră sau posomorîtă. Pe fața brigadierului înflori la început un zîmbet puternic, care crescu neîncetat, pînă cînd, deodată, se transformă într-o încruntare plină de grijă. MIHALE, O. 433. Toți erau tăcuți, flămînzi și însetați; priveau cu încruntare înainte. SADOVEANU, O. I 13. 2. (Învechit și popular) Însîngerare.

încrunta [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pzi: încrunt / E: în- + crunta] 1-2 vtr (Înv) A (se) umple de sânge. 3-4 vtr (Înv) A (se) înroși de sânge. 5 vt (Înv) A bate pe cineva, umplându-l de sânge. 6 vt (Înv) A mușca pe cineva până ce sângerează. 7 vr (Pop) A sângera din cauza unei răni. 8 vr (Pop; spc) A-i ieși cuiva sânge dintr-un dinte lovit. 9 vr (Înv; fig) A se mânji cu o faptă urâtă, condamnabilă. 10 vt (Pop) A tăia puțin ca să dea sângele. 11 vt (Pop; spc) A cresta în formă de cruce pleoapa ochilor la oi. 12 vr A privi cu asprime. 13 vt (Nob) A fixa pe cineva cu priviri cmnte. 14-15 vtr (D. sprâncene) A (se) încreți. 16-17 vtr (D. oameni) A apropia sprâncenele și a face cute verticale pe frunte, în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare, mirare etc. 18 vt (îvp) A tunde puțin mustățile.

CRUNTÁ vb. I v. încrunta.

ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. Refl. 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. SP. POPESCU, M. G. 37. ♦ Tranz. (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, F. J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18. 2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. ◊ Refl. reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, F. 32. ◊ Tranz. Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Tranz. (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. – Prez. ind. și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular) cruntá, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90), vb. I.

A ÎNCRUNTÁ încrúnt tranz. (sprâncenele sau fruntea) A face să se încrunte. [Sil. în-crun-] /în + a crunta

A SE ÎNCRUNTÁ mă încrúnt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta

încruntà v. 1. a (se) însângera: să se încrunte toată apa cu sânge; 2. a privi aspru, sălbatec: a încrunta ochii din sprâncene. [Lat. CRUENTARE].

încrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Vechĭ. Cruntez. Azĭ. Mă uĭt furios (sălbatic): a încrunta sprincenele, ochiĭ. V. intr. Încrunt din ochĭ, din sprincene, mă uĭt furios. V. refl. Mă uĭt furios: a te încrunta la cineva. – În Olt. și încront (Șez. 1922, 54).

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntării; pl. încruntări

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

încruntá vb., ind. prez. 1 sg. încrúnt, 3 sg. și pl. încrúntă

ÎNCRUNTÁRE s. întunecare, mohoreală, posomoreală, (rar) posăceală. (Ce e această ~ la tine?)

ÎNCRUNTÁRE s. v. însângerare, sângerare, sângerat, sângerătură.

ÎNCRUNTARE s. întunecare, posomoreală, (rar) posăceală. (Ce e această ~ la tine?)

încruntare s. v. ÎNSÎNGERARE. SÎNGERARE. SÎNGERAT. SÎNGERĂTURĂ.

ÎNCRUNTÁ vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

ÎNCRUNTÁ vb. v. înroși, însângera, roși, sângera.

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

încrunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA.

A se încrunta ≠ a se descrunta