ÎNCOTRÓ adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nicio posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

încotro av [At: CORESI, EV. 494/18 / V: (Trs) încătrău, (înv) încătro, încătroo, încătrua, încătruo, (Ban) încoto / E: ml *in-contra-ubi] 1 Oriunde. 2 Unde. 3 (Îlav) Ori ~ Indiferent în ce direcție. 4 (Îe) Care (sau cine) ~ (poate) În toate direcțiile. 5 (Îae) Care pe unde poate. 6 (Îe) A nu mai avea ~ A nu mai avea nici o posibilitate. 7 (Îae) A nu avea altă scăpare. 8 (Îae) A nu găsi altă soluție. 9 (Îae) A fi constrâns să... 10 (Îae) A nu avea altceva decât... 11 (Îe) N-ai ~ Nici că se poate! 12 (Îae) Nici vorbă! 13 (Îae) Vorba vine! 14 (Îc) Dincotro Din ce parte? 15 (Reg; îae) De unde vii?

ÎNCOTRÓ adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nici o posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

ÎNCOTRÓ adv. (Pe lîngă verbe de mișcare) Unde, pe unde, în ce direcție; oriunde. Of! Îmi vine să mă duc Și nu știu încotro s-o apuc. BENIUC, V. 141. Încotro te întorci numai îndemnuri la veselie și desfrîu. REBREANU, R. I 255. Încotro să ne ducem? ODOBESCU, S. I 146. Încotro rătăcește acum? ALECSANDRI, T. 112. ◊ Loc. adv. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Ori încotro te întorci, numai moșii boierești ai să vezi. REBREANU, R. I 78. Am rătăcit și urme nu-s, Ori încotro m-aș duce! IOSIF, PATR. 16. ◊ Expr. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă. ISPIRESCU, L. 318. Fugiseră care încotro de groaza ianicerilor. NEGRUZZI, S. I 206. A nu (mai) avea încotro = a nu mai avea nici o posibilitate, nici un mijloc (decît...). Ce face toată lumea, vom face și noi, că n-avem încotro. REBREANU, R. II 61. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la grajd. ISPIRESCU, L. 21. N-am încotro; mort-copt, trebuie să te ieu cu mine. CREANGĂ, P. 203. (Ironic, cu valoare de superlativ) N-ai încotro! = nici că se poate mai mult! nici vorbă nu poate fi! Da, de onest, n-ai încotro! CARAGIALE, O. I 151.

ÎNCOTRÓ¹ adv. În care parte(?); în ce direcție(?); unde(?). ~ te duci? ◊ Care ~ fiecare în drumul său; în diferite părți; care și unde. A nu (mai) avea ~ a nu (mai) avea o altă ieșire. [Sil. -co-tro] /<lat. in + contra + ubi

ÎNCOTRÓ² conj. (exprimă un raport spațial) Unde. Se duce încotro îl duc ochii. /<lat. in + contra+ ubi

încotró (-co-tro) adv.

încotró adv. (sil. -tro)

încotro.

ÎNCOTRÓ adv. 1. v. unde. 2. v. oriunde.

ÎNCOTRO adv. 1. unde. (~ te duci?) 2. orișiunde, oriunde. (Du-te ~ vezi cu ochii.)

încotró adv. – Unde, în ce direcție. – Var. (înv.) încătruă, încătruo, încătro. Lat. contra ubi (Philippide, Principii, 92; Tiktin; DAR), cu în- relativ tîrziu. – Der. încotrova, adv. (oriunde), cu suf. -va, cf. cineva, undeva; dincotro, adv. (de unde, din ce parte). – Din rom. care încotro, pretutindeni, provine mag. karenkotro, karinkotro (O. Balogh, Magyar Nyelvör, XXVII, 248).