încorporație sf [At: HAMANGIU, C. C. 155 / V: in~, incorporațiune, ~iune / Pl: ~ii / E: fr incorporation, it incorporazione] 1-3 Încorporare (1-3). 4 Înglobare. 5 (Fig) Întrupare. 6 (Lin) Construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că se include complementul în verb, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus.

ÎNCORPORÁȚIE s.f. 1. Încorporare. 2. Construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că se include complementul în verb, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. [Gen. -iei, var. incorporație, incorporațiune. / < fr. incorporation].

ÎNCORPORÁȚIE s. f. 1. încorporare. 2. construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că în verb se include complementul, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)

incorporație sf vz încorporație

incorporațiune sf vz încorporație

INCORPORÁȚIE s.f. v. încorporație.

INCORPORAȚIÚNE s.f. v. încorporație.

*incorporațiúne f. (lat. in-corporátio, -ónis. V. corporațiune). Acțiunea de a saŭ de a te incorpora. – Și -áție, dar maĭ des încorporare.

!încorporáție/incorporație (-ți-e) s. f., art. încorporația/ incorporáția (-ți-a), g.-d. art. încorporáției/incorporației; pl. încorporáții/incorporáții, art. încorporáțiile/incorporáțiile (-ți-i-)

încorporáție s. f. (sil. -ți-e), art. încorporáția (sil. -ți-a), g.-d. art. încorporáției; pl. încorporáții, art. încorporáțiile (sil. -ți-i-)

incorporáție v. încorporáție

incorporáție s. f., g.-d. art. incorporáției