ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

înamorare sf [At: EMINESCU, P. 198 / V: (îvr) in~ / Pl: ~rări / E: înamora] (Liv) 1 Îndrăgostire. 2 (Rar) Provocare a îndrăgostirii.

ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. (Livr.) Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. (Învechit și livresc) Faptul de a se înamora; îndrăgostire. Cînd dorul meu e-atîta de-adînc și-atît de sfînt... Cînd e o-namorare de tot ce e al tău, De-un zîmbet, de-un cutremur, de bine și de rău. EMINESCU, O. I 232.

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. s’enamourer).

inamora v vz înamora

inamorare sf vz înamorare

înamora [At: NEGRUZZI, S. I, 38 / V: (îvr) in~ / Pzi: -rez / E: în- + amor] (Liv) 1 vr A se îndrăgosti. 2 vi (Rar) A provoca îndrăgostirea cuiva.

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Livr.) A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. s’enamourer).

ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. (Învechit și livresc) A se îndrăgosti, a se amoreza. El se-namorase de-o stea zîmbitoare. ALECSANDRI, P. II 132.

ÎNAMORÁ vb. refl. a se îndrăgosti. (după fr. s’enamourer)

A ÎNAMORÁ ~éz tranz. A face să se înamoreze. /în + amor

A SE ÎNAMORÁ mă ~éz intranz. A prinde dragoste (față de o persoană de sex opus); a se îndrăgosti; a se amoreza. ~ de cineva. /în + amor

înamorà v. a se amoreza.

*înamoréz (mă) v. refl. (it. innamorarsi, d. amore, amor). Mă îndrăgostesc, prind ĭubire de o ființă de alt sex. (E maĭ elegant de cît a se amoreza).

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

înamoráre s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înamorării; pl. înamorări

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

înamorá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înamoréz, 3 sg. și pl. înamoreáză

ÎNAMORÁRE s. v. îndrăgostire.

înamorare s. v. ÎNDRĂGOSTIRE.

ÎNAMORÁ vb. v. amoreza, îndrăgosti.

înamora vb. v. AMOREZA. ÎNDRĂGOSTI.