împușcare sf [At: ALECSANDRI, R III, 138 / Pl: ~cări / E: împușca] 1 Ieșire prin explozie a proiectilului unei arme de foc Si: descărcătură, împușcat¹ (1), împușcătură (1). 2-3 (Fig) Producere de pocnete (asemănătoare cu cele) de pușcă Si: împușcat¹ (2-3), împușcătură (2-3). 4 Detonare a unei încărcături explozive Si: împușcat¹ (4), împușcătură (4). 5-6 (Omorâre sau) rănire survenită în urma tragerii cu o armă de foc Si: împușcat¹ (5-6), împușcătură (5-6). 7 (Spc) Executare prin împușcare a unui condamnat Si: împușcat¹ (7), împușcătură (7). 8 Țâșnire în afară dintr-un spațiu închis a lichidelor Si: explozie, împroșcare, împușcat¹ (8), împușcătură (8). 9 Degradare a vopselelor, tencuielilor aplicate pe pereți, prin umflare, cojire etc. Si: coșcovire, împușcat¹ (9), împușcătură (9), scorojire. 10 Nimerire prin țintire cu o armă într-un anumit punct Si: împușcat¹ (10), împușcătură (10). 11 (Arg) Câștigare rapidă, în general printr-un expedient, a unei sume mari de bani Si: împușcat¹ (11), împușcătură (11). 12 (Arg) Risipire rapidă a unei sume de bani Si: împușcat¹ (12), împușcătură (12). 13 (Arg) Găsire întâmplătoare a unui obiect Si: împușcat¹ (13), împușcătură (13). 14 Introducere, cu un aparat special, a unor cuie într-o suprafață betonată Si: împușcat¹ (14), împușcătură (14).

ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a împușca; împușcătură. Răsună codrul de împușcări. ALECSANDRI, P. III 138. 2. (Tehn.) Operația de explodare a încărcăturilor de mină. – Variantă: (regional) pușcáre (DAVIDOGLU, M. 11) s. f.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

împușca [At: ȘINCAI, HR. II, 198/21 / Pzi: împușc / E: în- + pușcă] 1 vi A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc. 2-3 vi (Fig) A produce pocnete (asemănătoare cu cele) de pușcă. 4 vi (Îc) ~că-n-lună Om îndrăzneț, dar nesocotit. 5 vi A detona o încărcătură explozivă. 6-7 vtr A (se) omorî prin împușcare (1). 8-9 vtr A (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. 10 vt (Spc) A executa un condamnat prin împușcare. 11 vi (D. lichide) A țâșni cu putere în afară dintr-un spațiu închis Si: a exploda, a împroșca. 12 vi (D. tencuieli pe pereți) A se degrada prin umflare, cojire etc. Si: a se coji, a se coșcovi, a se scoroji. 13 vt A nimeri, țintind cu o armă într-un anumit punct. 14 vt (Arg) A câștiga repede și ușor, printr-un expedient, o sumă mare de bani. 15 vt (Arg) A risipi repede o sumă de bani. 16 vt (Fam; îe) A ~ francul A avea o situație materială precară. 17 vt (Fam; îae) A trăi din expediente. 18 vt (Arg) A găsi din întâmplare un obiect. 19 vt A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. I. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: Împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. Am visat astă-noapte că am împușcat o duzină de rațe. SADOVEANU, O. VII 337. Astăzi împușcă-i porcii, mîne vacile și boii. CREANGĂ, A. 159. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul = a fi în lipsă de bani, a avea venituri nesigure, a trăi din expediente. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă de foc. Fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat. CARAGIALE, O. III 233. 2. Intranz. A descărca o armă de foc, a face ca o armă să ia foc. A împușcat în aer. ♦ Fig. A produce pocnete (ca cele) de pușcă. Motorul începu să împuște spre cerul sur, prin vîntul întețit, prin roirea zloatei. SADOVEANU, M. C. 162. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. – Variantă: (regional) pușcá (SADOVEANU, O. III 358, RETEGANUL, P. III 63, ȘEZ. I 106) vb. I.

PUȘCÁ vb. I v. împușca.

PUȘCÁRE s. f. v. împușcare.

împușcá vb. I în sint. a împușca cuie 1975 A introduce cuiele în pereții de beton (prefabricați) prin împușcarea cu un aparat special v. etanșeizare (din în + pușcă)

A ÎMPUȘCÁ¹ împúșc 1. tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. 2. intranz. 1) A descărca o armă de foc; a trage cu pușca. 2) (despre arme de foc) A produce o detunătură. 3) fig. A produce pocnete asemănătoare cu cele de pușcă. /în + pușcă

A ÎMPUȘCÁ² împúșc tranz. (cuie) A introduce, cu un aparat special, într-o suprafață betonată. /în + pușcă

A SE ÎMPUȘCÁ mă împúșc intranz. A face (concomitent) schimb de împușcături (cu cineva). /în + pușcă

împușcà v. 1. a trage cu pușca; 2. a (se) ucide cu o lovitură de pușcă.

împúșc, a -á v. tr. (d. pușcă. Se conj. ca mușc). Ucid orĭ rănesc descărcînd pușca saŭ altă armă de foc: a împușca un lup. V. intr. Trag cu pușca: nu maĭ tot împușcațĭ, măĭ băĭețĭ! V. refl. Copilu s’a împușcat în picĭor. Iron. A împușca francu, a umbla morțiș să cîștigĭ măcar un franc. A fugi, a te duce (ca) împușcat, a fugi, a te duce grabnic (ca glonțu ĭeșit din pușcă). – Și pușc (nord): pe Onuță l-aŭ pușcat; aŭ să mă puște; eĭ m’alungă și mă pușcă (Sadov. VR. 1928, 1, 52).

pușc, V. împușc.

împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri

împușcáre s. f., g.-d. art. împușcării; pl. împușcări

împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște

împușcá vb., ind. prez. 1 sg. împúșc, 2 sg. împúști, 3 sg. și pl. împúșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. împúște

ÎMPUȘCÁRE s. (înv.) pușcare, pușcat.

ÎMPUȘCARE s. (înv.) pușcare, pușcat.

ÎMPUȘCÁ vb. (înv. și pop.) a pușca, (înv. și reg.) a pușcări.

ÎMPUȘCA vb. (înv. și pop.) a pușca, (înv. și reg.) a pușcări.

A ÎMPUȘCA a da cu cositor / cu plumb, a găuri, a plumbui, a trage în plumbi.

a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.

împușca, împușc v. r. a bea, a consuma băuturi alcoolice.