zăpăcire sf [At: HELIADE, L. B. I, 208/6 / Pl: ~ri / E: zăpăci] 1 Pierdere (temporară) a judecății normale în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăcire, dezorientare (2), năucire, tulburare. 2 (Înv) Intimidare. 3 (Îvr) Extravaganță (1).

zăpăcire sf. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zăpăci.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci; buimăceală, amețeală, tulburare. Mie-mi păru deodată Maria speriată Că strigă, și la dînsa se dă un lup turbat. Apuc în zăpăcire securea răzimată De căpătîiul nostru, izbesc pe biata fată Care dormea în pace. BOLLIAC, O. 105.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei; buimăceală, năucire, tulburare.

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

ZĂPĂCÍRE s. 1. v. buimăcire. 2. v. fâstâcire. 3. v. deranjare.

ZĂPĂCIRE s. 1. buimăcire, năucire. (~ cuiva.) 2. fîstîcire, încurcare. (~ unui copil.) 3. deranjare, răscolire, răvășire. (~ hîrtiilor de pe masă.)

Zăpăcire ≠ dezmeticire