ZGÂRCI¹, zgărciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci² (derivat regresiv).

zgârci³ sn [At: ȘĂINEANU² / Pl: ~uri / E: zgârci²] Daltă cu tăiș semicircular, folosită în dogărie, pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn Si: (reg) ghin (1), scoabă¹, zgârietor (6).

zgârci², ~rce [At: PERACLIS (1639), 260 / V: (înv) zgârc, zgâră, (înv) gârci / Pl: ~uri sn; ~, ~rce smf / E: drr zgârci⁴] 1 sn (Îvp) Cartilaj. 2 sn (Îvp) Tendon. 3 sn (Pex; mpl) Carne de proastă calitate, vânoasă, cu pielițe, cu cartilaje. 4 sn (Reg) Castană (5). 5 sn (Reg) Elastic (14). 6 sn (Reg) Praștie. 7 sn (Reg) Vreasc. 8 smf (Reg; pan) Zgârcit (4). 9 sn (Pex) Crampă³ (1).

ZGÂRCI¹, zgârciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci² (derivat regresiv).

ZGÂRCI³, zgârciuri, s. n. Unealtă formată dintr-un cilindru de oțel fixat pe un mâner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci².

ZGÂRCI², zgârciuri, s. n. Cartilaj. – Postverbal al lui zgârci.

ZGÂRCI¹ ~uri n. Țesut conjunctiv, elastic și rezistent (care face legătură între oasele din organismul unor animale); cartilaj. /v. a se zgârci

ZGÂRCI² ~uri n. Instrument pentru răzuirea muchiilor unui vas mic de lemn. /v. a se zgârci

gârci sn vz zgârci² corectată

zgâră s vz zgârci²

zgârc s vz zgârci²

zgîrci¹ s.n. 1 (înv.,pop) Cartilaj. Sînt olarii slabi, trași la față, numai oase, zgîrci și piele (STANCU). ♦ Ext. Came de proastă calitate, vînoasă, cu pielițe. Urmează leafa grasă Tot ce cade de la masă... Oase, zgîrciuri și ciolane (ARGH.). 2 (înv., pop.) Cîrcel; crampă. Varga lăsă repede mîna jos, ca și cum l-ar fi apucat un zgîrci în antebraț (POPOV.). 3 Unealtă formată dintr-o lamă metalică curbată, fixată pe un mîner, care este folosită (de dogar) pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. • pl. -uri. /de la zgîrci².

ZGÎRCI¹, zgirciuri, s. n. 1. Cartilaj. Între osul umărului și coaste, în carne, era o groapă în mușchi, înconjurată de zgîrci, răsucit ciudat. DUMITRIU, N. 237. Zgîrciul nasului îi albea pe sub pielea subțire. DELAVRANCEA, la CADE. 2. Unealtă formată dintr-un cilindru scurt de oțel fixat pe un mîner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn.

sgârciu n. 1. cartilaj, tendon; 2. scoaba dogarului. [Tras din sgârcì].

sgârciu! int. fam. să n’ai parte!

zgîrc, V. zgîrcĭ.

zgîrcĭ n., pl. urĭ (bg. gŭrč, sîrb. grč, id. V. zgîrcesc). Sfîrc, cartilagine. Tendon. Interj. Sîc (adresat cuĭva care vrea s’apuce ceva și n’ajunge): zgîrcĭ! – Și zgîrc, pl. urĭ (est).

zgârci¹ s. n., pl. zgấrciuri

zgârci s. n., pl. zgârciuri

zgîrci (subst.)

sgârciu, -ciuri.

ZGÂRCÍ s. 1. cartilaj. 2. (ANAT.) sfârc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)

ZGÎRCI s. 1. (ANAT.) cartilaj, (pop.) vînă. (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.) 2. (ANAT.) sfîrc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)

ZGÂRCI¹, zgấrciuri, s. n. ~ 3. Sfârc.

ZGÂRC s. n. (Var.) Zgârci¹. (cf. zgârci¹)

zgấrci¹, zgârciuri, s.n. – (reg.) Cartilagiu: „Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului” (Papahagi, 1925: 297). – Der. regr. din zgârci³ (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zgấrci², adv. – (reg.) Chircit, ghemuit: „Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi, 1925: 219). – Din zgârci³.

gấrci, gârciuri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea, 1906). ♦ (onom.) Gârcu, nume de familie în Maramureș. – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti) (MDA).

gấrci, -uri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea 1906). – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti).