CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage.

cartilaj sn [At: KRETZULESCU, A. 18/23 / V: ~agiu / Pl: ~e / E: fr cartilage] Țesut animal conjunctiv, elastic și rezistent, cu rol de susținere, care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om, îndeplinind funcția de susținere Si: (pop) zgârci.

CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut animal conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage.

CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent care se găsește în organism ca parte distinctă sau formînd învelișul suprafețelor articulare ale oaselor; (popular) zgîrci. Cartilajul nasului. – Variantă: cartilágiu s. n.

CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent care se găsește în organism, separat sau formând învelișul suprafețelor articulare ale oaselor. [Var.: cartilágiu s. n.] – Fr. cartilage.

CARTILÁJ s.n. Țesut conjunctiv rezistent și elastic, care se găsește de obicei la extremitățile oaselor; zgârci. [Var. cartilagiu s.n. / < fr. cartilage, cf. lat. cartilago].

CARTILÁJ s. n. țesut conjunctiv rezistent și elastic, la extremitățile oaselor; zgârci. (< fr. cartilage)

CARTILÁJ ~e n. Țesut conjunctiv, rezistent și elastic, care se găsește la articulațiile oaselor. /<fr. cartilage

cartilaj n. țesătură solidă, elastică și flexibilă, ce s’află mai ales la extremitatea oaselor: cartilajul nasului.

cartilagiu sn vz cartilaj

CARTILÁGIU s.n. v. cartilaj.

*cartilágine f. (lat. cartilágo, -áginis. Cp. cu lumbagine, pătlagină). Anat. Zgîrcĭ, țesut alb, dur și elastic care se află maĭ ales la extremitățile oaselor. – Fals cartilaj n., pl. e (fr. cartilage, m.).

!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)

cartiláj s. n., pl. cartiláje

cartilaj, pl. cartilaje

cartilaj, -je.

CARTILÁJ s. (ANAT.) zgârci, (pop.) vână, (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.)

CARTILAJ s. (ANAT.) zgîrci, (pop.) vînă, (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.)

CARTILAJ (CARTILAGIU) (< fr.) s. n. Formațiune anatomică din care este format scheletul peștilor cartilaginoși și ai embrionului vertebratelor și omului; la adulți mai persistă în pereții bronhiilor și traheii, în pavilionul urechii etc. Se întîlnește și la unele animale nevertebrate (cefalopode, moluște); (pop.) zgîrci. V. diafiză.