ZEU², zei, s. m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

zeu¹ i vz zău¹

zeu² [At: PSALT. HUR. 65^v/6 / V: zău², (reg) zo i / Pl: zei sm / E: ml deus] 1 sm (În religiile politeiste) Zeitate de sex masculin Si: divinitate (1), dumnezeu (3), idol, (rar) simulacru, (înv) bolovan (1), (iuz) boz¹, chip¹ (1), (înv) dumnezeire (1), dumnezeoaică (1), făptură (5), zeime (1), zeire (1), (reg) zinar. 2 sm (Înv; în religiile monoteiste) Dumnezeu (1). 3 sm Reprezentare plastică a unui zeu (1). 4 sm (Fig) Persoană admirată, prețuită și iubită (până la adorație) pentru calitățile ei excepționale. 5 sm (Fam; fig; irn) Om cu putere, cu influență (politică) Si: șef, conducător (1). 6 sm (Îe) A fi (inițiat) în secretele zeilor A afla lucruri importante cunoscute numai de câteva persoane, de conducători (1). 7 i (Pop; întărește o afirmație sau o negație; mai ales în forma zău) Jur (că)... 8 i (Îe) A zice zău A jura 9 i (Îe) Ba (nu) zău Dimpotrivă, te asigur că ... vorbesc serios. 10 i (Rar; în corelație cu „ba”) Da¹ (1). 11 i (Mai ales în formule fixe ca: „nu știu, zău”, „zău”, „da zău” „nu zău”) Mă întreb (dacă)... 12 i (Însoțește și întărește o rugăminte, un îndemn) Te rog Hai, zău, cu mine la oraș.

zeu² interj. v. zău.

zeu¹ s.m. 1 (relig.; mai ales la pl.) Divinitate păgînă; idol; (înv.) zîn. Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină (EMIN.). ◊ Mesagerul zeilor v. mesager. Zeii olimpieni v. olimpian. ◊ Compar. Se uita la el ca la un zeu. ◊ Fig. Arald, nu vrei tu fruntea pe sînul meu s-a culci? Tu, zeu cu ochii negri..., o, cefrumoși ochi ai! (EMIN.). ♦ Reprezentare plastică a acestei divinități. În templu erau mai mulți zei din marmură. 2 Dumnezeu. Agiută-mi, Doamne, zeul mieu, și spășeaște-mă după mila ta (PS.). 3 Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale, care este admirat, prețuit și iubit (pînă la adorație). Este zeul poeziei modeme. 4 (fam., iron.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. Vorba și scrisul oficiază Caliban, devenit zeu tutelar (SADOV.). ◊ Expr. A fi (inițiat) în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. • pl. zei. /lat. dĕu(m).

ZEU², zei, s. m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

ZEU², zei, s. m. Divinitate păgână, idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam., ir.) Om cu putere (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

ZEU zei m. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. Persoană înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. /<lat. deus

zeu m. 1. (rar) Dumnezeu: Hristos, zeul credinței, ieșit-au din mormânt AL.; 2. divinitate păgână, idol (sens particular limbei moderne); 3. fig. om de o mare superioritate: zeul poeziei. [Lat. DEUS; vechiu românește indiferent dumnezău și zău (sens conservat și în exclamațiunea omonimă)].

zeŭ m. (lat. dĕus. V. zăŭ, adiĭo, deific). Ps. S. ș. a. (Zeŭ și Zăŭ), Dumnezeŭ. Azĭ. Neol. Divinitate păgînească: Joĭe era zeu cel maĭ mare. Fig. Om superior: zeu poeziiĭ.

dzău sm, i vz zeu

dzéu sm, i vz zeu

zo² i vz zeu

zău interj. 1 (întărește o afirmație sau o negație) Pe legea mea, jur că... Zău, nu știu ce se poate întîmpla (C. NEGR.). ◊ (întărit prin „așa”, „că da”, „că nu”, „aceea” etc.) Am să-ți dăruiesc ceva să nu mă mai uiți... Zău așa! (DELAVR.). ◊ Expr. (pop.) A zice zău = a jura. Ba (nu) zău! sau nu zău! = a) (iron.) să fim serioși!; b) să fim drepți!; c) chiar așa este! 2 (cu sens atenuat) Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. Eu, zău, nu înțeleg de ce mai vii. 3 (mai ales în formule fixe ca „nu știu, zău”, „da zău” exprimă o nedumerire, o îndoială, o uimire) Mă mir; mă întreb (dacă...). Nu știu, zău, cum a sta și asta (CR.). ◊ Expr. Așa zău! sau zău așa! v. așa. 4 (însoțește și întărește o rugăminte, un îndemn) Te rog. Hai, zău, cu mine la oraș (VLAS.). • și zeu interj. /lat. deus.

zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii

zeu s. m., art. zéul; pl. zei, art. zéii

ZEU s. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

ZEU s. (BIS.) divinitate, Dumnezeu, idol, zeitate, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zân. (Anticii se închinau la ~i.)

zeu s. v. ATOTPUTERNICUL. CREATORUL. DIVINITATE. DOMNUL. DUMNEZEIRE. DUMNEZEU. PĂRINTE. PROVIDENȚĂ. PUTERNICUL. STĂPÎNUL. TATĂL. ZIDITORUL.

ZEU s. (BIS.) idol, divinitate, dumnezeu, zeitate, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zîn. (Anticii se închinau la ~i.)

zắu interj. – Jur pe Dumnezeu! – Mr. niți dzău „nici un cuvînt”. Lat. deus (Pușcariu 1929; REW 2610), cf. it. dio, logud., port. deus, prov., fr. dieu, cat. deu, sp. dios și Dumnezeu. Este dubletul lui zeu, s. m. (Dumnezeu; divinitate păgînă, idol), care este tot moștenit. – Der. zeesc, adj. (divin); zeire, s. f. (divinitate), înv.; zeiță, s. f. (divinitate păgînă feminină); zeitate, s. f. (divinitate); zeoaică, s. f. (zeiță), toate der. neol. Pentru expresia zo te cuște, în Trans. de V, care trebuie să provină din lat. Deus te constet, cf. Drăganu, Dacor., I, 308.

CHRONOS GAR EUMARES THEOS (gr.) (Χρόνος γὰρ εὐμαρής θεός) timpul este un zeu blând – Sofocle, „Electra”, 179. Timpul vindecă rănile. El aduce cu sine alinarea suferințelor omenești. V. și Il tempo è un galantuomo.

DEO OPTIMO MAXIMO (D.O.M.) (lat.) zeului celui mai bun și celui mai mare – Formulă de dedicație lui Iupiter de pe inscripțiile votive romane.

DEUS EX MACHINA (lat.) zeul din mașinărie – Conflictul complicat al pieselor din Antichitate era rezolvat în chip fericit de un personaj supranatural, coborât pe scenă cu ajutorul unei mașinării. Expresia se utilizează pentru rezolvarea neverosimilă a unor situații dificile.

ITA DIIS PLACUIT (lat.) așa le-a fost pe plac zeilor – Cuvinte care țin loc de explicație la o măsură ilogică sau arbitrară, dar definitivă. Au și un sens ironic.

PRIMUS IN ORBE DEOS FECIT TIMOR (lat.) teama a creat mai întâi zeii pe lume – Statius, „Tebaida”, III, 661. Oamenii au zeificat la început forțele oarbe ale naturii care îi înfricoșau.

TANTANAE ANIMIS COELESTIBUS IRAE? (lat.) (încape) atâta mânie în sufletele zeilor? – Vergiliu, „Eneida”, I, 11. Referire la ura constantă a Iunonei împotriva troienilor. În genere, aluzie la resentimente statornice.

VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.