ZBẤRCI², zbârciuri, s. n. (Rar) Zbârcitură. – Din zbârci¹ (derivat regresiv).

zbârci¹ sn [At: LB / S și: sb~ / Pl: ~turi / E: pvb zbârci³] (Îrg) Zbârcitură (1).

zbârci² [At: GOLESCU, ap. CADE / V: (înv și fam) zgâ~ / S și: sb~ / Pl: ~turi / E: pvb zbârci⁴] 1 sn (Reg; în jocurile de copii) Greșeală (intenționată) Si: înșelătorie. 2 i (Înv și fam) Cuvânt prin care se exprimă dorința ca cineva să nu reușească ceva Si: (pop) să nu aibă parte de ...

ZBÂRCI², zbârciuri, s. n. (Rar) Zbârcitură. – Din zbârci¹ (derivat regresiv).

ZBÂRCI², zbârciuri, s. n. (Rar) Zbârcitură. – Postverbal al lui zbârci.

zbîrci¹ s.n. (reg.) Zbîrcitură. E numai zbîrcituri și știrbituri (POP.). • pl. -uri. /de la zbîrci², prin derivare regresivă.

zbîrci² vb. IV. refl. (despre piele, ext., despre părți ale corpului) A face zbîrcituri; a se strînge în cute, a face riduri; a se încreți, a se rida. Chipul lui se zbîrci ca al unui om foarte bătrîn (PER.). ◊ Expr. (intr.) A zbîrci din nas = a strîmba din nas. A zbîrci sprîncenele = a se încrunta. A o zbîrci = a da de un necaz, a o încurca. ◊ Analog. (tr.) Căldura cuptoarelor zbîrcește adesea mătasea (BREZ.). ♦ A se închirci, a se crispa. • prez. ind. -esc. /cf. bg. сбърча.

ZBÎRCI¹, zbîrciuri, s. n. (Rar) Zbîrcitură.

zbârci s. n., pl. zbârciuri

ZBÂRCI s. v. creț, cută, dungă, încrețitură, rid, zbârcitură.

zbîrci s. v. CREȚ. CUTĂ. DUNGĂ. ÎNCREȚITURĂ. RID. ZBÎRCITURĂ.

zbârci¹, zbârciuri, s.n. – Zbârcitură. – Der. regr. din zbârci² (DLRM, DEX, MDA