vădit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v /31 / Pl: ? / E: vădi] (Îvr) 1 Punere în evidență. 2 Manifestare.

vădit², ~ă [At: AETHIOPICA, 31^r/23 / V: (înv) vedit / Pl: ~iți, ~e / E: vădi] 1 a (Înv; d. oameni) Care este demascat (3). 2 a (Înv; d. oameni) Ale cărui fapte au fost dezvăluite. 3 a (Înv; d. oameni) A cărui vinovăție a fost dovedită (cu probe). 4 a Ușor de observat. 5 a Ușor de înțeles Si: clar (12), limpede, lămurit. 6 a Care se impune conștiinței cu o certitudine absolută Si: evident (2), manifest, indiscutabil, (înv) vegheat² (5). 7 av În mod cert. 8 av În mod ostentativ 9-10 av, a (În mod) vizibil (1).

vădit, -ă adj. 1 Care se poate observa sau înțelege (cu ușurință); care se impune prin claritate; care nu poate fi pus la îndoială. Unul e-n stare să tăgăduiască celuilalt cele mai vădite merite (CAR.) ♦ Care se manifestă, se exprimă în mod categoric, evident. Vorbele lui sînt influențate în mod vădit de cele întîmplate. ♦ (adv.) În mod clar, evident, neîndoielnic; în mod ostentativ, manifest. Generalul se arătă vădit satisfăcut (BRĂ.). 2 Care se percepe cu ajutorul văzului; care se poate vedea (cu ușurință); vizibil. Pieptul plin, vădită taină, Ți-l ascunzi sub larga haină (COȘB.). ◊ (adv.) Doamna brună, cu profil vădit armenesc (CĂL.). 3 (înv.; despre oameni) Ale cărui fapte au fost date în vileag, dovedite; care este demascat • pl. -ți, -te. și (înv.) vedit, -ă adj. /v. vădi.

VĂDÍT, -Ă, vădiți, -te, adj. Care este limpede, evident, dat pe față, dovedit. Craiul voia pace cu padișahul, și nu se cădea ca un sfetnic, față de toată lumea, să facă un legămînt prea vădit. SADOVEANU, O. VII 97. Cu vădită nemulțumire, oaspete meu își luă rămas bun. C. PETRESCU, S. 177. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. CR. II 20. ♦ (Adverbial) În mod clar, lămurit. Pe mine reclama m-a interesat întotdeauna, încearcă Oanță să-i explice, vădit încurcat. SAHIA, N. 104. Vădit jicnită de aluzia mea, Magda se dusese. HOGAȘ, M. N. 31. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71.

VĂDÍT¹, vădită (vădiți, vădite) Care se vede dintr-o dată; care se observă la prima vedere; evident. /v. a (se) vădi

VĂDÍT² adv. Cu claritate; limpede. /v. a (se) vădi

vădit a. și adv. învederat.

vădít, -ă adj. din vedit, d. a se vedĭ. V. vedesc). Evident, învederat: lucru vădit. Adv. Vădit că e așa!

vedit, -ă adj. v. vădit.

VĂDÍT adj. 1. v. categoric. 2. v. clar. 3. v. evident. 4. v. indiscutabil. 5. v. notoriu. 6. v. fățiș.

VĂDIT adj. 1. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare, sensibil, simțitor. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor. (Un adevăr ~.) 5. evident, învederat, notoriu, patent, (fig.) patentat. (O hoție ~.) 6. declarat, deschis, fățiș, mărturisit, recunoscut, (livr.) manifest. (Dușman ~ al războiului.)