vâjâitură sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 71 / V: văjăi~, ~jăiet~, ~jăi~, ~iet~, ~jei~, ~jiet~, ~jii~, vijei~, vojăi~, vojei~, vojoi~ / Pl: ~ri / E: vâjâi + -itură] 1-5 (Pop) Vâjâit¹ (1-5). 6 (Pex) Amețeală (1).

vâjăitură sf vz vâjâitură

vâjeitură sf vz vâjâitură

vâjietură sf vz vâjâitură

vâjiitură sf vz vâjâitură

vîjeitură s.f. v. vîjîitură.

vîjietură s.f. v. vîjîitură.

vîjiitură s.f. v. vîjîitură.

vîjîitură s.f. Vîjîit. Rămase o tăcere amară întretăiată numai de vîjîiturile cravașei cu care maiorul Tănăsescu spinteca aerul (REBR.). • sil. -jî-i-. pl. -i. și (reg.) vîjeitură, vîjietură, vîjiitură s.f. /vîjîi + -tură.

VÎJEITÚRĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJIETÚRĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJIITÚRĂ s. f. v. vîjîitură.

VÎJÎITÚRĂ, vîjîituri, s. f. (Și în forma vîjiitură) Vîjîit. Un nou salt, dar vîjîitura ne-a luat înainte, explozia e acolo unde vram noi să ne oprim. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Se auzi o dulce vijiitură de vînt, care aducea un miros de trandafir și de rosmarini. ISPIRESCU, L. 114. – Variante: vîjiitúră, vîjeitúră (RETEGANUL, P. I 29), vîjietúră (SANDU-ALDEA, U. P. 140, ISPIRESCU, L. 6) s. f.

vâjăitură f. vâjâit îndelungat.

vîjîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu vîjîiriĭ: a auzit vîjîiturile gloanțelor. Huĭet pe care-l simți în urechĭ la vre-o boală: vîjîiturile urechilor.

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjâitúră s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

VÂJÂITÚRĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.

VÎJÎITURĂ s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîit, (rar) piuială. (~ glonțului.)