VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

viperă sf [At: N. TEST. (1648), 172^r/12 / V: (îrg) ~re, (reg) vepere, vepire, ~pară, ~pără, ~piră, ~poră, (îvr) vipire / Pl: ~re, (pop) ~ri / E: ml vipera] 1 Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag Si: (pop) năpârcă, (îrg) aspidă¹ (1), (reg) șarpe-ciung, șarpe-pestriț, șarpe-veninat (Vipera berus berus). 2 (Îc) ~cu-corn (sau, rar, ~-cu-nas, înv, ~-cornută) Specie de viperă (1), deosebit de veninoasă, care are în partea anterioară a capului, deasupra botului, o proeminență acoperită cu solzi (Vipera ammodytes ammodytes). 3 (Îc) ~-de-stepă Specie de viperă (1), de dimensiuni mari, mai puțin veninoasă, care trăiește mai ales în stepă (Vipera ursinii renardi). 4 (Îe) A tresări ca mușcat de ~ A tresări cu violență. 5 (Șîs pui de ~) Persoană perfidă, primejdioasă.

viperă s.f. 1 (zool.) Șarpe mic, veninos, din regiunile de munte, care are pe cap un semn negru în formă de V, coada scurtă, conică și pe spate o dungă neagră în zigzag (Vipera berus). ◊ Viperă-cu-corn = specie de viperă mare și veninoasă, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). ◊ Expr. A tresări ca mușcat de viperă = a tresări cu violență, a resimți un șoc puternic. Pui de viperă v. pui. 2 Fig. Persoană rea, perfidă. • pl. -e. /lat. vīpera.

VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninoși cu o pată neagră în formă de V pe cap și cu o dungă lată neagră în zigzag pe spate (Pelias berus). 2. Fig. Persoană rea, perfidă, veninoasă. Nu știi ce viperă este tanti Aglaie asta. CĂLINESCU, E. O. I 52. O! mînca-ți-ar cîinii cinstea viperă cu șepte limbi. HOGAȘ, H. 17. Spune și nouă, tată, cine este vipera aceea care nu-ți dă pace și-ți otrăvește bătrînețele. ISPIRESCU, L. 12. ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. Atîta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai fost, zice atunci spînul. CREANGĂ, P. 206. ♦ Răutate, perfidie. Mai bine te-ai înfrica tu, nu de dumnezeu, ci de vipera din tine. V. ROM. martie-aprilie 1949, 184.

VÍPERĂ ~e f. 1) Șarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru în formă de V; năpârcă. 2) fig. Persoană răutăcioasă și plină de venin. /<lat. vipera

viperă f. 1. soiu de șarpe veninos; 2. fig. femeie rea.

*víperă f., pl. e (lat. vípera). Năpîrcă, un fel de șarpe mic foarte veninos. Fig. Aspidă, zgripțoroaĭcă, femeĭe rea. Limbă de viperă, limbă de om bîrfitor. – Cînd te-a mușcat o viperă de mînă orĭ de picĭor, trebuĭe să te legĭ maĭ sus de mușcătură (maĭ aproape de inimă) ca să nu maĭ circule sîngele spre locu mușcat și să sugĭ rana cu gura (dacă nu țĭ-e gura zgîriată), și apoĭ să scuĭpĭ. Dar cel maĭ bine e să arzĭ rana cu nitrat de argint (peatra ĭaduluĭ) orĭ cu feru roș.

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

VÍPERĂ s. (ZOOL.; Vipera berus) năpârcă, (înv. și reg.) aspidă, (reg.) șarpe-ciont, șarpe-ciung, șarpe-scurt, șarpe-veninat.

VIPERĂ s. (ZOOL.; Vipera berus) năpîrcă, (înv. și reg.) aspidă, (reg.) șarpe-ciont, șarpe-ciung, șarpe-scurt, șarpe-veninat.

víperă (-re), s. f. – Năpîrcă (Pelias berus, Vipera ammodytes). – Mr. (nvipirat „veninos”); istr. viperę. Lat. vῑpĕra (Pușcariu 1904; lipsește REW 9358), cf. sard. pivera, sp. vibora. Apare din sec. XVII; Tiktin se îndoiește că ar fi moștenit.