vintre sf [At: PARACLIS (1639), 269 / V: (îrg) vântră, ~ră, (înv) vân~, ventră, ven~, (reg) ~tere, ~tiră, ~tire / Pl: ~ / E: ml venter, -is] 1 (Îvp) Abdomen. 2 (Îvp; prc) Partea inferioară (și laterală) a abdomenului Si: (îrg) vintricel¹ (2). 3 (Îvp) Pântecele femeii (considerat locul unde se concepe fătul). 4 (Îvp) Organele genitale ale femeii sau ale bărbatului. 5 (Îvp; lpl) Organele interne aflate în cavitatea abdominală. 6 (Îvp; lpl; prc) Intestine. 7 (Reg; pex; îf vântră) Partea din interior a unui lucru, a unui loc etc. 8 (Îvp) Diaree (1). 9 (Îvp) Dizenterie. 10 (Reg) Partea din spatele genunchiului.

vintre s.f. (pop.) 1 Pîntece, abdomen, burtă. 2 (la pl.) Organele interne; măruntaie. 3 Dizenterie; diaree. • pl. -e. și (înv., reg.) vintră s.f., vintere s.f., s.n. /lat. ventrem.

VÍNTRE vintre, s. f. (Popular) 1. Pîntece (mai ales partea moale, de jos, și părțile laterale din dreptul șoldurilor); abdomen, burtă, foale. Un țap negru, lucios, cu pete galbene pe la vintre. STANCU, D. 97. Starostele își ținea vintrea cu palmele, ca să poată hohoti mai în voie. SADOVEANU, D. P. 159. Cu pîntecele strînse, îngust la vintre. ODOBESCU, S. III 65. 2. (La pl.) Măruntaie. [Prometeu] puse vintrele și carnea și le înveli în pielea boului. ODOBESCU, S. III 266. 3. Dizenterie, diaree. Copii i-a trebuit, mînca-i-ar anghina și vintrea! SADOVEANU, la TDRG. – Variantă: vîntră (GORJAN, H. IV 104) s. f.

VÍNTRE ~ f. pop. 1) Parte a corpului dintre torace și bazin, în care se află viscerele; pântece; abdomen; burtă. 2) Totalitate a organelor interne aflate în această parte a corpului. [Sil. vin-tre] /<lat. venter, ~tres

vintre f. vârșie. [V. vântrelă].

vintre f. pl. partea corpului între pântece și coapsă: durere de vintre, disenterie. [Lat. VENTREM].

víntre și (vechĭ) véntre f. (lat. vĕnter, vĕntris, pîntece; it. pv. fr. cat. pg. ventre, sp. vientre. V. ventricul). Vechĭ. Pîntece. Azĭ. Rar. Partea de jos a pînteceluĭ (între stinghiĭ). Diareĭe, treapăd. – În L. V. și n., pl. tot așa (ca nume): vintrele nostru, vintrele mele. – Și vîntre (Barac). V. ie 2.

vintere s.f., s.n. v. vintre.

vintră s.f. v. vintre.

VÎ́NTRĂ s. f. v. vintre.

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

víntre² (măruntaie) (pop.) s. f. pl.

víntre (pântece, dizenterie) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

víntre (măruntaie) s. f. pl.

VÍNTRE s. v. abdomen, burtă, diaree, dizenterie, pântece.

VÍNTRE s. pl. v. măruntaie.

vintre s. v. ABDOMEN. BURTĂ. DIAREE. DIZENTERIE. PÎNTECE.

vintre s. pl. v. MĂRUNTAIE.

víntre s. f. – 1. Burtă, stomac. – 2. Diaree. Lat. ventrem (Pușcariu 1899; REW 9205), cf. vegl. viantro, it., prov., fr., cat., port. ventre, sp. vientre. Puțin folosit în literatură, deși are circulație aproape generală în limba populară (ALR, I, 43). – Der. vintriș, adj. (oblic); suvintri, vb. (a tunde lîna oilor de pe burtă); ventrilică, s. f. (ventricea, Veronica officinalis, V. Tournefortii), cf. vrătilică.

víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi, 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, intestin, stomac” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, stomac”.