vagin, ~ă [At: MN (1836), 91²/4 / V: (înv, 1) vaghină sf, (îvr) vaghin sn, vajină sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: lat vagina, fr vagin] 1 sn Porțiune a aparatului genital feminin, în formă de canal cilindric, musculos și membranos, care leagă vulva de uter Si: (înv) văgăună (14), (reg) născătoare. 2 sf (Sst; sens etimologic) Teacă. 3 sf (Bot) Teacă (la frunză).

vagin¹- Elem. de compunere „vagin; vagină”. • și vagini-, vagino-. /<fr. vagin(o)-, vagini-; cf. lat. vagīna, -ae „teacă”.

vagin², -ă s.n., s.f. 1 s.n. (anat.) Parte a aparatului genital feminin, în formă de canal cilindric, musculos și membranos, care face legătura între vulvă și uter. 2 s.f. (biol.) Teacă; spec. teaca frunzelor gramineelor. • pl. -e, (înv.) n. -uri. /<fr. vagin, lat. vagīna, -ae „teacă”, „vagin”.

VAGÍN, vagine, s. n. Canal care face legătura între vulvă și uter, la femeie și la femelele mamiferelor.

VAGÍN s.n. (Anat.) Canal care face legătura între vulvă și uter. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. vagin, cf. lat. vagina – teacă].

VAGÍN¹ s. n. canal care face legătura între vulvă și uter. (< fr. vagin, lat. vagina)

vulvă sf [At: KRETZULESCU, A. 345/16 / V: (reg) vâl~ / Pl: ~ve / E: fr vulve, lat vulva] Partea externă a organului genital feminin.

!vagin (organ anatomic) s. n., pl. vaginuri

vagín (organ) s. n., pl. vagíne / vagínuri

vagín s. n., pl. vagíne

VAGÍN s. (ANAT.) (pop.) găoază.

VAGIN s. (ANAT.) (pop.) găoază.

VULVĂ, prin. ext. VAGIN aia, amoc, bâzdâc, biboanță, bijboacă, bijboc, bubă, carambă, carburator, căpușă, ceașcă, chil, chisea, clopoțel, corcodușă, crăpătură, creastă, creața, crin, crizantemă, Cucaracia, fagure, floacă, floarea-soarelui, fofoloancă, gaură, găoază, ghioc, ghiocel, gomej, jucărie, Lola, Lolita, margaretă, mej, mingeacă, mioriță, mitră, moluscă, muscă, mușețel, neagra, omidă, păsărică, păstaie, pițiroancă, pizdă, prapure, pricomigdală, punct fix, punct nevralgic / nostalgic, pupăză, puță, savarină, scoică, scoică cu păr, socoteală, strâmtoare, tarabă, târtiță, țurcă, umflătură, vangă, zambilică, zgaibă.