VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦ Fig. încăpere strâmtă și întunecoasă. 2. Scorbură. 3. (Rar) Orbita ochiului. [Pl. și: văgăune] – Et. nec.

văgăună sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) găvăună, găvădună / Pl: ~ni, ~ne / E: ns cf mg vágány] 1 Loc înfundat între dealuri sau între munți. 2 Vale îngustă și adâncă. 3 Scobitură formată din șiroaie¹ pe coasta unui deal, a unui munte. 4 Surpătură de pământ produsă de torente sau de șuvoaie¹. 5 (Reg) Prăpastie. 6 (Reg) Groapă adâncă (într-o pădure) în care au crescut arbori. 7 (Reg) Drum situat la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 8 (Reg) Pas³. 9 (Mpl) Groapă făcută de roțile unor vehicule, de ape etc. pe suprafața unui drum Si: hârtop (3). 10 Peșteră într-un munte (folosită ca adăpost). 11 (Fig) Încăpere strâmtă și întunecoasă. 12 Scobitură în pământ sau în trunchiul unui copac (folosită de unele animale sălbatice ca adăpost) Vz bârlog (2), scobitură, vizuină (1). 13 (Fig) Mină¹. 14 (Înv; pan) Vagin (1). 15 (Atm; rar) Orbită.

văgăună s.f. I 1 Loc înfundat între munți sau între dealuri, pe unde curg pîraiele și torentele; vale îngustă și adîncă. O adiere vine din văgăunile munților (SADOV.). 2 Peșteră, adîncitură, scobitură adîncă într-un munte (folosită ca adăpost). Un adăpost în dosul vreunei stînci sau în fundul vreunei văgăuni (HOG.). ♦ Fig. Încăpere strîmtă și întunecoasă. 3 Gaură, scorbură în pămînt sau în trunchiul unui copac (folosită de unele animale sălbatice ca adăpost). 4 (mai ales la pl.) Groapă făcută de roțile unor vehicule, de ape etc. pe suprafața unui drum. II Analog. 1 Orbita ochiului. 2 (înv.) Vagin. • pl. -i, -e. și (reg.) găvăună, găvădună s.f. /cf. găvan, magh. vágány.

VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦ Fig. Încăpere strâmtă și întunecoasă. 2. Scorbură. 3. (Rar) Orbita ochiului. [Pl. și: văgăune] – Et. nec.

VĂGĂÚNĂ, văgăuni și (rar) văgăune, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri și mîncat de ape. V. rîpă. Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca-ntr-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. CARAGIALE, O. I 285. O văgăună sau mîncătură de pămînt, în fundul căria se afla cătunul. ODOBESCU, S. III 581. 2. Scobitură adîncă, strîmtă și întunecoasă într-un munte. V. peșteră. Zi și noapte mă frămînt, Alergînd încoa și-ncolo, fie soare, fie lună, Fericit să-mi fac culcușul în vreo rece văgăună. EFTIMIU, Î. 42. Trăia un pustnic într-o văgăună de munte. ISPIRESCU, L. 135. Iacă intrăm într-o văgăună ce, pe ce merge, se strîmtează. NEGRUZZI. S. I 195. ◊ Fig. În spatele lor era vîntul sălbatic, venit din beznă, din văgăuna neagră a cerului de la nord-vest. DUMITRIU, P. F. 20. În urmă, spre casa pădurarului, poteca e o văgăună de întuneric. SADOVEANU, O. VII 333. ♦ Vizuină. 3. Scorbură. Din copaci, din văgăuni, Mii de veveriți la lună Ies, aleargă pe aluni. ALECSANDRI, P. III 359. 4. (Rar) Cavitatea în care este așezat globul ochiului; orbită. Ochii scoși afară din văgăunele lor. DELAVRANCEA S. 154. Ochii lui sîngerați ardeau în văgăune. VLAHUȚĂ, N. 44.

VĂGĂÚNĂ ~i f. 1) Loc situat între dealuri sau munți apropiați; vale adâncă. 2) Peșteră nu prea adâncă într-un munte. 3) Spațiu gol în tulpina unui copac, format în miezul lemnos putrezit; scorbură. [G.-D. văgăunii] /Orig. nec.

văgăună f. loc înfundat între două dealuri pe unde se scurg apele. [Origină necunoscută].

văgăúnă și (rar) găvăúnă f., pl. ĭ (ung. vágány, văgăună. V. și văgaș). Vale, adîncătură: m’am rătăcit pin văgăunile munților. Fig. Iron. Căsuță mizeră într’o mahala înfundată: locuind pin cine știe ce văgăună. V. beŭcă.

găvădună sf vz văgăună

găvăună sf vz văgăună

găvăúnă, V. văgăună.

văgăúnă s. f., g.-d. art. văgăúnii; pl. văgăúni

văgăúnă s. f., g.-d. art. văgăúnii; pl. văgăúni

văgăună, -ni.

VĂGĂÚNĂ s. v. râpă.

VĂGĂÚNĂ s. v. orbită.

VĂGĂUNĂ s. (GEOGR.) ponor, rîpă, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, țifleică, (Munt. și Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)

văgăună s. v. ORBITĂ.