URGISÍT A urgisitzi te adj. 1. (Pop.) Care are de indurat mari neplaceri necazuri persecutzii. ♦ (Despre obiecte) Aruncat parasit desconsiderat. 2. (inv.; adesea substantivat) Nesuferit rau afurisit. ♦ Blestemat; necurat. V. urgisi.

urgisit¹ ~a [At: PRAV. 29 / V: (inv) ~ges~ (reg) ~ghisa / Pl: ~itzi ~e / E: urgisi] 1 a Antipatic (1). 2 a Afurisit (4). 3 a Care merita o pedeapsa. 4 a (Mai ales in basme) Nefavorabil. 5 a (Mai ales in basme) Blestemat² (1). 6 a Persecutat. 7 a indurerat. 8 a (Nob) Care evoca tristetze. 9 a Parasit. 10 a Izolat. 11 a Desconsiderat² (1). 12 a (Inv) Inlaturat dintro functzie demnitate Si: repudiat izgonit. 13 a (D. soli) Alungat² (3). 14 a (Reg; d. fiintze) Slab. 15 a (Reg; d. fiintze) Bolnavicios (1). 16 sma (Reg; in descantece) Nume dat unui duh rau despre care se crede k provoaca boli.

urgisit² sn [At: AN. DOBR. VII 138 / V: ~a sf / Pl: (rar) ~uri / E: urgisi] (Pop) Persecutare.

URGISÍT A urgisitzi te adj. 1. (Pop.) Care are de indurat mari neplaceri necazuri persecutzii. ♦ (Despre obiecte) Aruncat parasit desconsiderat. 2. (Inv.; adesea substantival) Nesuferit rau afurisit. ♦ Blestemat; necurat. V. urgisi.

URGISÍT A urgisitzi te adj. 1. Napastuit persecutat. Se credea pe drept condamnata urgisita pentru toata viatza. BART E. 258. Urgisita shi zbuciumata lui sotzie scoase acum pe tipsie shi closhca cu puii de aur. CREANGA P. 99. ◊ (Substantivat) Nu puteau k sa prevada cam sa fiu un urgisit. MACEDONSKI O. I 72. ♦ (Despre obiecte) Aruncat parasit napustit desconsiderat. [Saracia] gasise un tron vechi urgisit intrun coltz. ISPIRESCU L. 205. Luind istoria rominilor de Petru Maior ajutat de abecedarul urgisit in putzine ceasuri am invatzat a ceti. NEGRUZZI S. I 11. 2. Nesuferit rau afurisit. Noi pe mari robite Urgisitzilor Ahei Noi ne ducem risipite Prin paminturi fara zei! COSHBUC P. II 11. Uritul cel urgisit care usuca shi topeshte mereu shi necurmat in inima copilei se prefira. ODOBESCU S. III 204. ♦ (Mai ales in basme) Blestemat; necurat. Feciorul de imparat facu ochii roata dasupra vaii urgisite. ODOBESCU S. III 187. Pastorul plin de groaza raminea incremenit; Nu putea shti cine ride caci el nu vedea nimica Din acele dracii multe ci fugea cu mare frica De acel loc urgisit. NEGRUZZI S. II 87. ◊ (Substantivat) Urgisita de zmeoaica unde venea mare venea turbata de minie. ISPIRESCU L. 318.

URGISÍT ~ta (~tzi ~te) 1) v. A URGISI shi A SE URGISI. 2) Care nu poate fi suportat. 3) (despre obiecte) Care este lasat la voia intamplarii; aruncat. /v. a (se) urgisi

URGISÍT adj. s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj. s. v. oprimat.

URGISÍT adj. s. v. afurisit blestemat cainos hain indracit rau ticalos.

URGISIT adj. s. 1. adj. napastuit nedreptatzit oropsit persecutat (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj. s. asuprit exploatat impilat napastuit oprimat oropsit persecutat prigonit (pop.) obidit (inv.) obijduit (fig.) apasat despuiat. (Masele ~ sau ridicat la lupta.)

urgisit adj. s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CIINOS. HAIN. INDRACIT. RAU. TICALOS.