UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context. 2. (Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. – Din fr. univoque, lat. univocus.

univoc, ~ă a [At: PROT.- POR, N. D. / Pl: ~oci, ~oce / E: fr univoque, lat univocus] 1 (D. cuvinte) Care se aplică cu același sens unor lucruri diferite aparținând aceleiași sfere noționale. 2 Care are un singur sens sau păstrează același sens în întrebuințări diferite. 3 Care poate fi interpretat într-un singur fel. 4 (Rar) Omonim. 5 (Îs) Rimă ~ă Rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 6 (Mat) Care are proprietatea ca unui element dintr-o primă mulțime să-i corespundă un singur element din a doua mulțime. 7 Care se face într-un singur sens, într-o singură direcție.

UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în întrebuințări diferite. 2. (Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. – Din fr. univoque, lat. univocus.

UNIVÓC, -Ă, univoci, -e, adj. (Rar, despre cuvinte) Care are aceeași formă cu altul, înțelesul fiind însă diferit; omonim.

UNIVÓC, -Ă adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit într-un singur fel; care poate fi denumit într-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care păstrează același sens sau aceeași valoare în întrebuințări diferite. ♦ Omonim. ◊ Rimă univocă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (Mat.; despre elementele unei mulțimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].

UNIVÓC, adj. 1. (despre cuvinte, expresii) care are un singur sens sau păstrează același sens în orice context. ♦ rimă ~ă = rimă care constă din repetarea aceluiași cuvânt. 2. (mat.; despre elementele unei mulțimi) care corespunde unui singur element din altă mulțime. (< fr. univoque, lat. univocus)

UNIVÓC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care păstrează același sens în contexte diferite; cu o singură interpretare semantică. 2) mat. (despre elementele unei mulțimi) Care corespunde unui singur element din altă mulțime. /<fr. univoque, lat. univocus

univóc adj. m., pl. univóci; f. univócă, pl. univóce

univóc adj. m., pl. univóci; f. sg. univócă, pl. univóce

Univoc ≠ echivoc

UNIVÓC, -Ă adj. (cf. fr. univoque, lat. univocus < unus „un”, vox „voce”): în sintagma cuvânt univoc (v.).

UNI- „unic, singular, solitar”. ◊ L. unus „unu” > fr. uni-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. uni-. □ ~caul (v. -caul), adj., cu o singură tulpină; ~color (v. -color), adj., care are o singură culoare; ~corn (v. -corn), adj., 1. Care are un singur corn. 2. Care nu are dezvoltat decît unul din cele două coarne uterine; ~cuspid (v. -cuspid), adj., (despre dinți) cu un singur vîrf; ~fer (v. -fer), adj., care înflorește și fructifică o singură dată pe an; ~flor (v. -flor), adj., cu o singură floare; ~par (v. -par), adj., s. f. pl., 1. adj., Care a născut un singur pui sau copil. 2. s. f. pl., adj., (Mamifere) care nasc un singur pui; ~petal (v. -petal), adj., cu o singură petală; ~silab (v. -silab), adj., monosilab*; ~valent (v. -valent), adj., (despre cromozomi) care, în cursul meiozei, nu formează bivalenți; ~valv (v. -valv), adj., cu cochilia formată dintr-o singură valvă; ~voc (v. -voc), adj., 1. (Despre cuvinte sau expresii) Care are un singur sens. 2. (Despre elementele unei mulțimi) Care corespunde unui singur element din altă mulțime; ~vor (v. -vor), adj., cu un singur fel de nutriție.