UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memoria slabă, (rar) uitător; p. ext. distrat, zăpăcit. – Uita + suf. -uc.

uituc, ~ă [At: KLEIN, D. 444 / V: (înv) ~tiuc a / Pl: ~uci, ~uce / E: uita + -uc] 1-2 smf, a (Persoană) care uită (ușor) Si: (rar) uitător (1), (înv) uităcios (1-2), (reg) uitic(1-2), (Mol) uitiș (1-2), (Mol) uitit² (1-2), uitoc (1-2), uitut (1-2), (îvr) uitos (1-2). 3-4 smf, a (Pex) Distrat² (1-2). 5 a (Rar) Care dă uitării cu ușurință Si: uitător (2).

UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memorie slabă, uitător; p. ext. distrat, zăpăcit. – Uita + suf. -uc.

UITÚC, -Ă, uituci, -e, adj. Care uită ușor; cu memorie slabă; p. ext. distrat, zăpăcit. E drept însă că sînt și uituc. D. ZAMFIRESCU, R. 23. Uite, ziua știu de toate, Seara însă plec uitucă. COȘBUC, P. I 304.

UITÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care uită repede; care are memorie slabă. /a uita + suf. ~uc

uituc a. care uită lesne.

uitit², ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 83719 / Pl: ~iți, ~e / E: ns cf uita] (Mol) 1-2 Uituc (1-2). 3-4 Uitat² (1-2). 5-6 Neatent. 7-8 Gânditor (1-2). 9-10 Dezorientat (2). 11-12 Surprins.

uitut, ~ă smf, a [At: DR. IX, 421 / Pl: ~uți, ~e / E: ns cf uituc] (Reg) 1-2 Uituc (1-2).

uĭtít (est) și uĭtúc (vest), -á adj. Care uĭtă lesne, distrat: om uĭtit. Subst. Ĭa un uĭtuc!

uitúc adj. m., pl. uitúci; f. uitúcă, pl. uitúce

uitúc adj. m., pl. uitúci; f. sg. uitúcă, pl. uitúce

UITÚC adj. (rar) uităcios. (Om ~.)

UITUC adj. (rar) uităcios. (Om ~.)