turcă¹ sf [At: LB / V: (reg) tulcă, țu~ / Pl: ~rci, ~rce / E: nct] 1 (Reg; art.; șîs baba ~ca) Obicei practicat de Anul Nou, constând în executarea (pe la casele oamenilor a) unor jocuri cu figuri comice, de către un flăcău mascat în chip de capră, cu clopoței la gât Si: capra. 2 (Reg; pex) Flăcău mascat în capră pentru obiceiul turca¹ (1). 3 (Reg) Mască înfățișând un cap de animal sau de pasăre, împodobit cu panglici și mărgele, purtată de personajele din turca¹ (1). 4 (Reg; fig; îf țurcă) Femeie îmbrăcată nepotrivit. 5 (Reg; fig; îaf) Femeie fără minte. 6 (Îrg) Stafie. 7 (Reg; în credințele populare) Pasăre fantasmagorică. 8 (Mol) Joc nedefinit mai îndeaproape.

țurcă³ sf vz turcă¹

TÚRCĂ, turci, s. f. (Transilv., Mold.) Capră (I 2). Începînd de la Ignat și sfîrșind cu zilele crăciunului... tineretul romîn umblă cu turca, capra sau brezaia. PAMFILE, CR. 162. În sărbătorile crăciunului și-n ziua de anul nou se îmblă cu turca. MARIAN, O. II 405. ♦ Nălucă, stafie, fantomă. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii... turca. ALECSANDRI, T. 616. – Variantă: țúrcă s. f.

ȚÚRCĂ¹ s. f. v. turcă.

TÚRCĂ² ~ci f. mai ales art. Obicei popular vechi de Anul Nou, când un tânăr, deghizat în capră, umblă, însoțit de alții, pe la case cu urări; capră. /Orig. nec.

turcă f. mască cioplită de lemn, tocmai ca un cap de cerb, cu panglici, mărgele și clopoței, cu care umblau copiii de Crăciun: turca și chiraleisa AL. [Fem. din slav. TURŬ, taur, corespunzând sinonimului bănățean cerbuț].

túrcă f., pl. ĭ (var. din țurcă). Nord. Baba-turca (V. babă). Stahie, nălucă sperietoare.

!túrca (dans) s. f. art., neart. túrcă, g.-d. art. túrcii

túrca (joc popular) s. f. art., g.-d. túrcii

TÚRCA s. art. v. capra.

turca s. art. v. CAPRA.

túrcă, turci, s.f. (reg.) 1. stafie, nălucă. 2. (la sg. art.) masca unui cap de cerb cu care copiii colindă de Crăciun.