TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

trăncăneală¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: trăncăni¹ + -eală] 1 (Reg) Troncăneală (1). 2 (Pfm) Vorbă multă și fără rost Si: (pfm) flecăreală, pălăvrăgeală, sporovăială, trăncănire (2), trăncănit¹ (2), trăncănitură (2), vorbăraie, (reg) tălăpănit (2), troncăială (2), troncăit (2), troncăitură (2), troncăneală (2), troncănire (2), troncănit¹ (2), troncănitură (2).

trăncăneală² sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~eli / E: tranc¹ + -ăneală] (Reg) 1 Trap¹ (5). 2 (Îlav) În ~ La trap¹ (5).

TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni; zgomot produs de cei care trăncănesc; vorbărie deșartă, sporovăială.

TRĂNCĂNEÁLĂ ~éli f. 1) v. A TRĂNCĂNI. 2) Zgomot produs de persoane care trăncănesc. /a trăncăni + suf. ~eală

trăncăneálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a trăncăni.

trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli

trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli

TRĂNCĂNEÁLĂ s. v. flecăreală.

TRĂNCĂNEALĂ s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)