TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură, tremurat¹, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

tremur sn [At: PSALT. 311 / V: (reg) trăm~ / Pl: (rar) ~e, (îrg) ~i / E: drr tremura] 1 Mișcare involuntară, bruscă și repetată a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc. Si: trembolență, tremurare (1), tremurat¹ (1), (pop) tremurătură (1), (pfm) tremurici (1), (reg) tremureală, tremuruș, (înv) turtur¹. 2 (Fig) Înfiorare declanșată de o emoție puternică Si: cutremurare, fior, tremurare (2), tremurat¹ (2), (reg) tremurătură (2). 3 (Îvr; îla) În ~i Înfiorat. 4 (Îvr; îlav) Cu ~ (sau, înv, ~i) Înfiorat. 5 Clătinare ușoară și repetată a unui lucru, a unei plante Si: legănare, oscilație, tremurare (3), (rar) tremurat¹ (3), (îrg) tremurătură (3). 6 Mișcare a apei în unduiri ușoare Si: tremurare (4), tremurat¹ (4), (îvp) tremurătură (4). 7 (Fig) Licărire. 8 (Îrg) Cutremur de pământ Si: (reg) tremurare (6), (îvr) tremurat¹ (5). 9 Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică), de frig etc. Si: tremurare (7), tremurat¹ (6), (pop) tremurătură, (reg) tremurici (5). 10 Vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical Si: tremurare (8), tremurat¹ (7), (pop) tremurătură (6), (reg) tremurici (6).

TRÉMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc., tremurătură, tremurat¹, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

TRÉMUR s. n. 1. Mișcare repetată, ușoară și involuntară a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc.; tremurătură. Străduindu-se să-și stăpînească tremurul fălcilor, izbuti să gîfîie arătînd ușa: – Nici obrăznicia, tovarășe... nu ajută! GALAN, B. I 13. Îl apucase un fel de tremur nervos. BART, E. 76. De-al genei tale gingaș tremur Atîrnă viața mea de veci. EMINESCU, O. I 211. ◊ (Cu precizarea cauzei) A prins-o tremurul de ciudă. COȘBUC, P. I 252. Pe babă o și apucă un tremur de spaimă. CREANGĂ, O. A. 168. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unui lucru. Tremurul frunzelor. ▭ Pălăria singură porni la vale, cumpănindu-se după tremurul și înmlădierile undelor. SADOVEANU, O. VIII 131. A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frînge. GOGA, P. 11. 3. Vibrație a glasului sau a unor sunete; vibrare. Glasul Mariei avea cîteodată ca un tremur de jale. SADOVEANU, O. IV 324. Toate istorisite cu sfîșietor tremur în glas. C. PETRESCU, A. R. 35.

TRÉMUR ~e n. 1) Mișcare involuntară ușoară și iute a corpului sau a unei părți a acestuia, provocată de frig, de frică sau de o boală. 2) Clătinare ușoară și repetată a unui obiect. 3) Vibrație a unui sunet muzical (vocal sau instrumental). /v. a tremura

TREMUR s.n. (Mold.) Zguduitură, cutremur. Din toate părțile și marginile pămîntului. . . tremuri, cutremuri, tunete, trăsnete . . . scorniră. CANTEMIR, IST. Etimologie: tremura. Vezi și tremura.

tremur n. fapta de a tremura: apele ’ncrețesc în tremur străveziile lor fețe EM.

1) trémur n., pl. e (d. a tremura, ca și it. trémolo, tremurătură). Acțiunea de a tremura: tremuru plopilor, l-a apucat tremuru de emoțiune.

trémur s. n., pl. trémure

trémur s. n., pl. trémure

TRÉMUR s. 1. v. tremurătură. 2. v. frisoane. 3. vibrare, vibrație. (Avea un ~ în glas.)

TREMUR s. 1. dîrdîială, dîrdîit, tremurat, tremurătură, tremurici. (Un ~ de frig.) 2. (MED.) friguri (pl.), frisoane (pl.), scuturătură, tremurătură, tremurici, (rar) scutur. (L-a lăsat ~ de la criză.) 3. vibrare, vibrație. (Avea un ~ în glas.)