TRAGEDÍE tragedii s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic cu personaje puternice aflate in conflict violent cu deznodamant nefericit. 2. Fig. Intamplare nenorocita eveniment funest; catastrofa. Din fr. tragédie lat. tragoedia.

tragedie sf [At: (a. 1703) FN 121 / V: (inv) ~aghed~ ~agod~ trag~ (ivr) ~aghedeie / A shi: (inv) ~gedie / Pl: ~ii / E: lat tragoedia fr tragédie it tragedia ngr τραγῳδία rs трагедия] 1 Opera dramatica a carei actziune prezinta personaje insufletzite de o mare fortza pasionala angrenate in conflicte puternice cu deznodamant nefericit. 2 Specie a genului dramatic cuprinzand tragedii (1). 3 Totalitatea tragediilor (1) unui dramaturg ale unei epoci ale unui popor. 4 (Fig) Nenorocire mare Si: catastrofa. 5 (Fam; ie) A face ~ (sau ~i) (din ceva) A exagera latura neplacuta a unei intamplari. 6 (Fam; rar; ie) A lua ceva in ~ A lua in tragic (9). 7 (Fig) Zbucium sufletesc.

TRAGEDÍE tragedii s. f. 1. Specie a genului dramatic cu subiect patetic cu personaje puternice aflate in conflict violent cu deznodamant nefericit. 2. Fig. Intamplare zguduitoare nenorocire mare catastrofa. Din fr. tragédie lat. tragoedia.

TRAGEDÍE tragedii s. f. 1. Opera dramatica a carei actziune reprezinta o lupta incordata o catastrofa personala sau sociala shi care se termina de obicei cu pieirea eroului. De vrei satzi cetesc toata tragedia Ecubei unde e acest frumos cor al troienelor. NEGRUZZI S. I 4. Acela cen tragedii face patimi a vorbi Nu poate shin elegie chinurile a descri. ALEXANDRESCU M. 248. 2. Fig. Intimplare zguduitoare nenorocire mare catastrofa. Astfel traiesc citeodata pe aceste aspre culmi de piatra cea mai mare tragedie a vietzii lor de tzarani: pierderea animalelor. BOGZA C. O. 23. Avetzi gust sa cunoashtetzi jalnica mea tragedie? ALECSANDRI T. I 369. De la inceputul tragediei acestia doamna Rucsanda neshtiind nimic de cele ce se petreceau era ingrijita. NEGRUZZI S. I 157. ♦ Zbucium suferintza. In neputintza... de a se intoarce la acea viatza trecuta rezida in buna parte tragedia sufleteasca ce se degajeaza din poezia «Pe deal». GHEREA ST. CR. III 403.

TRAGEDÍE s.f. 1. Opera dramatica a carei actziune prezinta personaje in lupta cu viatza shi cu pasiunile omeneshti avand de obicei un deznodamant fatal trist care starneshte sentimente de mila shi durere. 2. (Fig.) Intamplare zguduitoare funesta catastrofa. ♦ Zbucium suferintza. [Gen. iei. / < lat. tragedia gr. tragodia < tragos tzap ode cantec cf. fr. tragédie it. tragedia].

TRAGEDÍE s. f. 1. specie a genului dramatic a carei actziune prezinta personaje in lupta cu viatza shi cu pasiunile omeneshti avand un deznodamant fatal care starneshte sentimente de mila shi durere. 2. intamplare zguduitoare; catastrofa. ◊ (fig.) zbucium suferintza. (< fr. tragédie lat. tragoedia it. tragedia)

TRAGEDÍE ~i f. 1) Opera dramatica avand conflicte acute shi un deznodamant (de obicei) fatal. 2) fig. Eveniment cu urmari catastrofale; nenorocire mare. [G.D. tragediei] /<lat. tragoedia fr. tragédie

tragedie f. 1. reprezentarea unei actziuni eroice shi nenorocite al carii scop e a mishca prin groaza sau prin mila; 2. opera dramatica menita a excita teroarea sau mila shi care se termina obishnuit cu un eveniment funest; 3. genul tragic; 4. fig. eveniment funest. [Termen luat din cultul lui Dionysos: tragedia era la inceput cantarea religioasa executata de corul de satiri cu ocaziunea tzapului injunghiat in onoarea zeului (v. comedie)].

*tragedíe f. (fr. tragédie d. lat. tragoédia care vine d. vgr. tragodia [d. trágos tzap shi ádo cint] fiindca la origine un tzap era recompensa celeĭ maĭ bune tragediĭ; it. tragédia. V. comedie hazmodie). Pĭesa teatrala dramatica care inspira teroare saŭ mila shi se termina cu un eveniment funest. Genu tragic. Fig. Eveniment funest: ce tragedie! Pe la 1800 tragodíe (dupa ngr.).

tragedíe s. f. art. tragedía g.d. art. tragedíei; pl. tragedíi art. tragedíile

tragedíe s. f. art. tragedía g.d. art. tragedíei; pl. tragedíi art. tragedíile

TRAGEDÍE s. (LIT.) (inv.) tragodie. (~ in 5 acte.)

TRAGEDIE s. (LIT.) (inv.) tragodie. (~ in 5 acte.)

tragedíe (íi) s. f. Opera dramatica zguduitoare; intimplare nefericita catastrofa. Fr. tragédie. Este dubletul lui tragodie s. f. sec. XVIII inv. dupa gr. τραγωδία (Tiktin; Gáldi 263). Der. (din fr.) tragedian s. m.; tragic adj.

tragedie (< gr. τραγῳδία de la τράγος [tragos] „tzap” shi ἄδω „a canta”) 1. Specie a genului dramatic cristalizata in antichitatea greaca shi caracterizata prin abordarea unor subiecte menite sa impresioneze puternic publicul prin prezentza corului* k martor shi comentator imbinarea declamatziei* cu muzica vocala shi instrumentala. T. ant. gr. ishi are originea in arhaicul ditiramb* shi in manifestarile artistice (pantomima* dans* muzica instr.) care intrau in componentza serbarilor dionisiace. Structura ditirambului cuprinde sectziuni epice interpretate de un corifeu (solist vocal conducator al corului) shi sectziuni lirice incredintzate corului care travestit executa mishcari caracteristice in cerc (de unde shi denumirea de „cor ciclic”). In sec. 75 i. Hr. are loc procesul de cristalizare a t. prin amplificarea constructziei ditirambului cu urmatoarele elemente: introducerea actoruluipovestitor protagonistes (in sec. 5 Eschil introduce al doilea actor deuteragonistes iar Sofocle pe al treilea trigonistes); constituirea dialogului dintre corifeu shi actorulpovestitor; reprezentarea t. in amfiteatre special amenajate; constituirea unei formule fixe in sec. 5. T. greaca cuprinde cinci sectziuni formale obligatorii shi un numar de sectziuni facultative structurate pe trei tipuri de expresie (declamatzie* muzica vocala muzica instr.) astfel: 1) prologos (sectziune introductiva declamata katalogé); 2) parodos (intrarea corului efectuata simultan cu declamarea acompaniata de aulos* parakatalogé); 3) episodion (dialoguri declamate); 4) stasimon (cor intonat shi insotzit de mishcari ritmice in orchestraspatziu circular situat intre scena shi primul rand de banci destinate corului); 5) exodos (finalul t. in general declamat in care corul paraseshte scena). Sectziunile muzicale accesorii sunt: 1) kommos (dialog melodic intre actor shi cor); 2) ta aposkene (cantece interpretate pe scena de catre un actor monodia* sau de catre doi amoïbaïa); 3) interludiu instr. (kitharisma). V. greaca muzica. 2. Tip particular al operei* fr. din sec. 17 cu un subiect de factura sobra grava (in opozitzie cu operá comique).

TRAGEDIE (< fr. tragédie; lat. tragoedia; gr. tragodia cf. tragos tzap shi ode cintec) Specie a genului dramatic caracteristica prin actziunea ei grava shi deznodamintul tragic reprezentare in actziune a categoriei estetice a tragicului. Tragedia apare la greci la inceputul secolului al VIlea (i.e.n.) dupa epopee shi poezia lirica. Inceputurile ei sint legate de cultul zeului Dionysos. La serbarile date in cinstea acestuia dionisiace se jertfea de obicei un tzap iar cintaretzii imbracatzi in piei de tzap intruchipare a satirilor tovarashii zeului intonau un cintec numit cintecul tzapului shi dadeau raspunsurile corifeului (purtatorul de cuvint al corului in ceea ce priveshte tonalitatea cintecului ritmul dansului) care povestea intimplarile zeului. Dupa o traditzie crearea tragediei este atribuita lui Epigen din Sicyon dar adevaratul ei creator este atenianul Thespis (mijlocul secolului al Vllea i.e.n.). Acesta inlocuieshte corifeul printrun adevarat actor care juca in fatza corului un rol aparte sau chiar mai multe roluri. Se dezvolta astfel naratziunea dialogul shi actziunea corul el insushi nemafiind alcatuit din satiri. Mai tirziu Eschil introduce pe cel deal doilea actor iar Sofocle pe al treilea. Subiectul tragediei clasice antice era imprumutat de cele mai multe ori din mitologie legende sau epopee. Partzile lirice ale piesei cintate de cor la intrarea in scena se numeau parodos cele executate la mijlocul actziunii stasime. Dialogul propriuzis cuprindea prologul sau expozitziunea episoadele care se desfashurau intre cintecele corului shi exodul ultimul episod dupa ultimul cintec al corului. La romani tragedia se dezvolta sub influentza celei greceshti. Creator al ei este socotit Livius Andronicus care insa sa marginit a traduce originalele greceshti. Structural tragedia antica prezinta particularitatzi distincte: unitatea de loc (v. unitatzi) actziunea tragediei se desfashura in acelashi loc (templu piatza publica etc.); unitatea de timp (durata actziunii se limita la rastimpul unei zile fie de la rasaritul soarelui pina la apusul lui fie de la apusul soarelui pina in zori); unitatea de actziune (personajul principal ishi pastra nealterat caracterul dea lungul intregii actziuni; corul intruchipare a unui personaj colectiv comentator al faptelor personajelor sau povestitorul intimplarilor din afara scenei; destinul (denumit de greci moira) caruia i erau supuse personajele: numarul redus al acestora. Aceasta structura a imprimat tragediei un caracter static de constructzie geometrica. Tragedia clasica aparuta in cultura franceza a secolului al XVIIlea sub inriurirea marii mishcari de imitare a antichitatzii stirnita de Renashtere shi ilustrata de Corneille Racine respecta unele din caracteristicile tragediei antice de exemplu cele trei unitatzi dar aduce shi unele elemente noi k inlocuirea corului prin confidentzi a destinului prin pasiuni. Shakespeare este acela care sparge aceste tipare clasice ale tragediei prin imbinarea in actziunea pieselor sale a tragicului cu comicul prin nerespectarea celor trei unitatzi decit a unitatzii de actziune shi prin aducerea in scena a unei multitudini de personaje shi caractere.