traducție sf [At: HELIADE, O. II, 428 / V: (înv) ~iune, (îvr) ~io, ~uțiune / Pl: ~ii / E: lat traductio, -onis, fr traduction, it traduzione] 1-2 (Înv) Traducere (1-2).

TRADÚCȚIE, traducții, s. f. (Învechit) Faptul de a traduce; traducere. Se poate zice într-adevăr că e o traducție minunată. CARAGIALE, O. III 229. Într-însa figura și traducția unei poezii ce am făcut la Orșova. GHICA, A. 730. Nu ieșea... nici o traducție care să nu puie să i-o prescrie. NEGRUZZI, S. I 4. – Variantă: (învechit) traducțiúne (MACEDONSKI, O. IV 37, ODOBESCU, S. II 371) s. f.

TRADÚCȚIE s. f. poliptoton. (< lat. traductio)

traducțiune sf vz traducție

TRADUCȚIÚNE s. f. v. traducție.

traducți(un)e f. 1. acțiunea de a traduce; 2. operă tradusă.

*traducțiune f. (lat. tradúctio, -ónis. V. de-ducțiune). Acțiunea de a traduce; lucru tradus: a citi o traducțiune, a citi Iliada în traducțiune. – Și -úcție, dar ob. -úcere.

tradúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. tradúcția (-ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. tradúcțiile (-ți-i-)

tradúcție s. f. (sil. -ți-e), art. tradúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. tradúcției; pl. tradúcții, art. traducțiile (sil. -ți-i-)

TRADÚCȚIE s. v. tălmăcire, traducere, transpunere.

traducție s. v. TĂLMĂCIRE. TRADUCERE. TRANSPUNERE.

traducție (lat. traductio „trecere de la un caz la altul”), sin. poliptotă.