toporișcă sf [At: TDRG / V: (reg) ~râș~ / Pl: ~ște, ~ști / E: bg топоришка] 1 Topor (1) cu coada scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). 2 (Reg; îe) Din topor, ~ Dintr-o situație mai bună în una mai rea. 3 (Reg) Toporiște (1). 4 (Mun) Numărul nouă în jocurile de copii. 5-6 (Reg; șhp) Toporaș (1-2).

TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de război); bardă. A tăiat răchitișul secerîndu-l repede, singur, cu o toporișcă, în mănunchiuri. GALAN, Z. R. 92. Toporișca trebuie mînuită cu grijă. CAMILAR, N. II 395. Sînteți trei voinici, tineri și sprinteni, tustrei țintași buni, cu arcurile pe după gît, cu cuțitele la brîu, cu toporiștile în mîini. DELAVRANCEA, O. II 106.

TOPORÍȘCĂ ~ti f. pop. Topor cu coadă scurtă și cu tăișul lat, folosit la cioplit; bardă. /<bulg. toporiška

toporíșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ (bg. toporiška, coada toporuluĭ; rus. -isko, topor prost). Topor mic, secure.

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

TOPORÍȘCĂ s. 1. securice, (înv. și reg.) securică. (O secure mică sau ~.) 2. v. bardă.

TOPORÍȘCĂ s. v. coadă.

TOPORIȘCĂ s. 1. securice, (înv. și reg.) securică. (O secure mică sau ~.) 2. bardă, (reg.) toporiță, (Mold.) toaipă. (Lovitură de ~.)

toporișcă s. v. COADĂ.