TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.

tolbă sf [At: PSALT. HUR. 7^v/12 / V: (pop) torbă, (înv) tul~ (Pl: ~bi) / Pl: ~be / E: tt, tc torba cf bg, ucr торба, srb torba] 1 (Înv) Toc³ (3) purtat pe șold, atârnat de umăr, în care se păstrau săgețile Si: (îvr) tăftui. 2 Geantă care se poartă pe șold, atârnată de umăr, în care se poartă merindele, vânatul etc. 3 (Pop; îe) A fi cu ~ba-n spinare A fi cocoșat. 4 (Reg; dep) Femeie care umblă cu minciuni. 5 (Îrg) Raniță în care își poartă marfa negustorii ambulanți. 6 (Reg) Traistă¹ (1). 7 (Reg) Sac în care se dă ovăz calului. 8 (Reg) Partea năvodului în care se prinde peștele. 9 (Reg) Vermorel pentru stropit pomii.

TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Un fel de geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., scr. torba.

TÓLBĂ, tolbe, s. f. (Și în forma torbă) 1. Un fel de geantă care se poartă atîrnată la șold și în care se păstrează merindele, vînatul etc. Își lega vînatul la torbă. SADOVEANU, O. VII 299. Îmi pusei pușca și torba lîngă căpătîi. GANE, N. II 177. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. Vînătorul vesel o azvîrlă sîngerată în tolba sa. ODOBESCU, S. III 36. 2. (În trecut) Toc în care se păstrau săgețile. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate. EMINESCU, O. I 236. M-arunc deodată în mijlocul lor [al Leșilor]... smuncesc torba și plec la fugă. ALECSANDRI, T. II 22. – Variantă: torbă s. f.

TÓLBĂ ~e f. 1) Geantă vânătorească (din piele sau din alt material) pentru merinde și vânat purtată la șold. 2) înv. Toc pentru săgeți; faretră. /<lat., turc. torba

tolbă f. 1. săculeț de săgeți; 2. sac de piele în care se aruncă vânatul ucis: vânâtorul o svârli sângerată în tolba sa OD.; 3. boccea de marfă: cu tolba în spinare. [Vechiu-rom. tolbă, tulbă, pungă și tolbă de săgeți, probabil identic cu torbă).

tólbă f., pl. e (var. din torbă). Vest. Torbă, săculeț (de dus vînatu ucis). Toc de pele de ținut săgețĭ. Boccea de marfă: cu tolba’n spate. – Vechĭ și tulbă.

torbă sf vz tolbă

TÓRBĂ ~e f. pop. 1) Săculeț de pânză de diferite mărimi, folosit, mai ales, pentru merinde. 2) Conținutul unui astfel de săculeț. /<tăt., turc. torba

torbă f. Mold. 1. sac de drum; 2. tolbă de vânat: aducându-și aminte că are torba AL. [Rus. TORBA, sac].

tórbă f., pl. e (rut. rus. bg. sîrb. turc. torba). Tolbă, traĭstă, săculeț (de dus merinde, vînat ș. a.). V. geantă.

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe

tolbă

tolbă.

TÓLBĂ s. 1. (pop.) tașcă, (Mold.) țoșcă. (~ pentru vânat.) 2. (înv. și reg.) toc, (înv.) cucură, faretră, săhăidac, tăftui. (~ de săgeți.)

TOLBĂ s. 1. (pop.) tașcă, (Mold.) țoșcă. (~ pentru vînat.) 2. (înv. și reg.) toc, (înv.) cucură, faretră, săhăidac, tăftui. (~ de săgeți.)

TÓRBĂ s. v. desagă, traistă.

torbă s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.

tórbă (-be), s. f. – 1. Traistă, desagă. – 2. Geantă de vînător. – 3. Toc, teacă pentru săgeți. – 4. Raniță sau cutia negustorului ambulant. – Var. tolbă, tulbă. Mr. torbă. Bg., sb., rut., rus., tc. torba, cf. ngr. τορβᾶς (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 425; Tiktin; Conev 77). Istoria cuvîntului nu este clară. Se pune de obicei în legătură var. tolbă cu sl. tulŭ „teacă”, explicație care nu pare suficientă. Și nici legătura dintre sl. și tc. – Der. tolbaș, s. m. (negustor ambulant).