săhăidac sn [At: (a. 1629) IORGA, D. B. I, 58 / V: (înv) ~hai~, săi~, sahai~, sei~ (reg) ~dan, saidace snp / Pl: ~ace / E: pn sahajdak, cf tc sajdak] 1-2 (Înv) Tolbă (de purtat săgețile (1)). 3 (Înv; pex) Săgeată (1). 4 (Îvr) Armura unui ostaș. 5 (Trs) Un fel de sac de pânză cu care își poartă femeile de la țară copiii, în spate, când merg la câmp sau la un drum mai lung. 6 (Reg; îf soidace) Bagaj (1).

SĂHĂIDÁC, săhăidace, s. n. (Regional) Leagăn de pînză purtat pe spate, în care femeile de la țară își duc copiii. Din scutece copilul Cînd plînge-n săhăidac, Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sîn Și-i cînți s-adoarmă-n umbra Căpițelor de fîn. COȘBUC, P. I 215. ♦ Tolbă de săgeți.

SĂHĂIDÁC ~ce n. înv. Tolbă pentru săgeți. /< pol. sahajdac, sajdak, turc. sajdak

săhăidac n. tolbă: copilul plânge ’n săhăidac COȘBUC. [Rus. SAGAIDAKŬ].

săhăĭdác V. sahaĭdac.

sahaidac sn vz săhăidac corectată

saidace sn vz săhăidac

săhaidac^[1] sn vz săhăidac corectată

săidac sn vz săhăidac

seidac sn vz săhăidac

sahaĭdác și săhăĭdác n., pl. e (rut. sagaĭdak și saĭdak, tolbă, pol. sahajdak, sajdak, d. tăt. sahqĭdak, turc. sagdac). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ: arcele, săgețile și săhăĭdacele (Muste). V. săĭdacar.

săhăidác (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidáce

săhăidác s. n. (sil. -hăi-), pl. săhăidáce

SĂHĂIDÁC s. v. săgeată, tolbă.

săhăidac s. v. SĂGEATĂ. TOLBĂ.

sahaidác (-ce), s. n. – Teacă, tolbă de săgeți. – Var. săhăidac. Tc. saydak (Șeineanu, II, 101), prin intermediul pol., rut. sahajdak (Tiktin), rus. sagaidak. Săhaidan, s. n. (Trans., leagăn portabil) este o simplă var. – Der. saidacar (var. sahaidacar, săidăcar), s. m. (curelar), pe care Cihac, II, 322, îl pune în legătură cu pol. siodełko „scaun”.