tibia sfi [At: KRETZULESCU A. 80/1 / P: ~bia~ / V: ~bie (Pl: ~i) sf / E: fr lat tibia] (Atm) Os lung shi gros al piciorului situat intre genunchi shi glezna care formeaza impreuna cu peroneul scheletul gambei Si: (pop) fluier tzurloi.

TÍBIA tibii s. f. Os lung shi gros situat intre genunchi shi glezna articulat la cele doua capete cu peroneul (impreuna cu care formeaza fluierul piciorului).

TÍBIA s.f. (Anat.) Os lung shi gros situat intre genunchi shi glezna care impreuna cu peroneul formeaza scheletul gambei. [Pron. bia. / < fr. lat. tibia].

TÍBIA s. f. 1. os lung shi gros intre genunchi shi glezna care impreuna cu peroneul formeaza scheletul gambei. 2. articol (5) al piciorului la insecte intre femur shi tars; al cincilea segment al membrelor paianjenilor. (< fr. lat. tibia)

TÍBIA ~i f. anat. Os gros shi lung situat intre glezna shi genunchi formand impreuna cu peroneul scheletul gambei. [G.D. tibiei; Sil. bia] /<fr. lat. tibia

tibia f. Anat. cel mai gros din oasele gambei numit obishnuit fluerul piciorului.

tíbia (bia) s. f. g.d. art. tíbiei (biei); pl. tíbii art. tíbiile (bii)

tibía s. f. (sil. bia) g.d. art. tibíei; pl. tibíi art. tibíile (sil. bii)

TÍBIA s. (ANAT.) fluier (pop.) tzurloi (prin Bucov.) boldan.

TIBIA s. (ANAT.) fluier (pop.) tzurloi (prin Bucov.) boldan.

tibia (cuv. lat.) instrument aerofon din antichitate ai carui stramoshi erau confectzionatzi din osul tibia de unde provine denumirea instrumentului. In forma sa perfectzionata t. este o varianta a aulos*ului.