terțet sn [At: STAMATI, D. / S și: ~rzet / Pl: ~e / E: it terzetto] 1-2 Trio (1-2). 3 (Rar) Terțină (2). 4 (La hochei pe gheață) Linie de atac, alcătuită din trei jucători a unei echipe.

TERȚÉT, terțete, s. n. 1. Ansamblu compus din trei persoane (instrumentiști sau cîntăreți) care execută împreună o bucată muzicală; bucată muzicală scrisă pentru acest ansamblu. Terțetul final din actul întîi a mers admirabil. CARAGIALE, N. S. 90. 2. Terțină. Își exprimă sfieața nehotărîre printr-aceste grațioase terțete. ODOBESCU, S. I 290.

TERȚÉT s.n. 1. Ansamblu format din trei persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o bucată muzicală; bucată muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu. 2. (Lit.) Strofă formată din trei versuri; terțină. 3. Linia de atac, alcătuită din trei jucători, a unei echipe de hochei pe gheață. [< it. terzetto, cf. fr. tercet].

TERȚÉT ~e n. 1) Ansamblu format din trei interpreți (instrumentiști sau vocaliști); trio. 2) Compoziție muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu; trio. /<it. terzetto

terțet n. muzică pentru trei voci.

*terțét n., pl. e (it. terzetto; fr. tercet). Bucată muzicală (numită și trio) p. treĭ vocĭ orĭ treĭ instrumente. Concert de treĭ cîntărețĭ. Abuziv. Terțină. V. duet, cŭartet.

terțét (trio) s. n., pl. terțéte

terțét s. n., pl. terțéte

terțet

TERȚÉT s. v. trio.

TERȚÉT s. v. terțină.

TERȚET s. (MUZ.) trio.

terțet s. v. TERȚINĂ.

terțet (< it. terzetto), compoziție vocală pentru trei voci cu sau fără acompaniament*. Semnificația pur vocală s-a impus abia în sec. 18-19, înainte t. însemnând nediferențiat și comp. instr. (Beethoven și chiar Dvořák își mai intitulează trio(I)-urile fără pian, t.). La origine stă tricinium (v. bicinium). În sec. 17-18 desemnează și părțile la trei voci (2) din marile lucrări (ex. oratoriul*). Întrodus în operă*, i se acordă la început importanța unui moment culminant, fiind legat tot mai mult de semnificația dramatică. În muzica de cam., ia forma liedului* la trei voci (Mozart, Schubert).