tentație sf [At: HELIADE, D. J. 32/1 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr tentation] Dorință deșteptată Si: ademenire, ispită, (rar) tentare (2).

TENTÁȚIE, tentații, s. f. Ispită, ademenire. A încercat s-o ademenească la țară, nu ca să îndrăgească ea pămîntul, ci ca să-și ferească iubita de tentațiile orașului. REBREANU, R. I 51. – Variantă: (învechit) tentațiúne (DEMETRESCU, O. 196, CARAGIALE, O. III 149) S. f.

TENTÁȚIE s.f. Ispită, ademenire, atracție. [Gen. -iei, var. tentațiune s.f. / cf. fr. tentation].

TENTÁȚIE s. f. ispită; atracție; dorință. (< fr. tentation, lat. tenptatio)

TENTÁȚIE ~i f. 1) Motiv care atrage o persoană la acțiune; dorință puternică de a realiza sau a obține ceva; ispită. 2) rel. Impuls care împinge omul la săvârșirea unui păcat. [G.-D. tentației; Sil. -ți-e] /<it. tentazione, fr. tentation

tentațiune sf vz tentație

TENTAȚIÚNE s.f. v. tentație.

tentațiune f. ispită.

*tentațiúne f. (lat. tentátio, -ónis). Acțiunea de a tenta, ispită. – Și -áție.

tentáție (-ți-e) s. f., art. tentáția (-ți-a), g.-d. art. tentáției; pl. tentáții, art. tentáțiile (-ți-i-)

tentáție s. f. (sil. -ți-e), art. tentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. tentáției; pl. tentáții, art. tentáțiile (sil. -ti-i-)

tentație

TENTÁȚIE s. ademenire, atracție, ispită, seducere, seducție, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.)

TENTAȚIE s. ademenire, atracție, ispită, seducere, seducție, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.)