tearfă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^r/24 / V: (reg) trafă / Pl: terfe / E: nct] 1 sf (îrg) Bucată de pânză veche și murdară Si: (reg) otreapă, (îrg) tîrjă¹ (1), zdreanță. 2 av (Reg; pe lângă adjective ca „beat”, „ud”) Extrem de... 3 sf (Trs; Buc) Obiect stricat. 4 sf (Reg) Femeie de moravuri ușoare Si: târfă¹ (2). 5 sf (Reg; de obicei lpl) Zestrea miresei, compusă din obiecte casnice și de îmbrăcăminte. 6 sf (Reg; pex) Persoană care duce darul din partea miresei socrului și soacrei mari.

tearfă² sf [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Noroi. 2 Mămăligă moale.

TEÁRFĂ, terfe, s. f. (Regional) Bucată de pînză veche și murdară; zdreanță, otreapă. Din cămeșă sau rufă peste cîtva timp ai să te faci tearfă, din care se face scamă. CREANGĂ, O. A. 299.

TEÁRFĂ térfe f. pop. 1) Haină veche și zdrențuită; buleandră. 2) la pl. depr. Obiecte de îmbrăcăminte. 3) fig. v. TÂRFĂ. /Orig. nec.

TEARFĂ s.f. (Mold .) Zdreanță. Tot bețivul și curvărețul va meseri și să va îmbrăca în tearfe rupte și-n drantii reale. DP, 24^v. Căra lutul cu poalile lor sau cu alte terfe sau rogojini rupte. VP, 65^r. Haricliia și Calasir întîi își schimbă portul ca săracii, făcîndu-să oameni proști prin tearfile ce era gătite mai înainte. I, 9^r. El era îmbrăcat cu tearfele ceale proaste. I, 17^r; cf. DOSOFTEI, VS; AETHIOPICA. Etimologie necunoscută.

teárfă f., pl. terfe (d. terfelesc). Petică murdară, otreapă. Fig. Iron. Cĭomîrdă, femeĭe murdară. V. fleandură, paceavură, tîrfă.

teárfă (reg.) s. f., g.-d. art. térfei; pl. térfe

teárfă s. f., g.-d. art. térfei; pl. térfe

TEÁRFĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

tearfă s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

teárfă (terfe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță, otreapă. – 2. Sanda stricată. – 3. Femeie stricată. Creație expresivă. Aparține aceleiași rădăcini cu tărbăci „a murdări”, de unde și var. tarbă, s. f. (Mold., prostituată); probabil în loc de *ta(r)vă, cf. tava „tăvălindu-se”. Este dubletul lui tîrfă, s. f. (prostituată). Der. din rus. trjapica „cîrpă” (Cihac, II, 405), cf. otreapă, sau din ngr. τέρφος „piele” (Diculescu, Elementele, 471) nu este probabilă; după Lacea, Dacor., IV, 781-85, din mag. terh, sl. terhŭ „încărcătură”, cf. tárhat. Der. terfar (var. Bucov. cherfariu), s. m. (rudă a miresei care ajută la dus zestrea în casa viitorului soț); terfăroaie (var. terfariță), s. f. (femeie din familie care ajută mireasa); terfărie, s. f. (petrecere la casa mirelui), cuvinte din Trans.; terfeli (var. terveli, derveli), vb. (a murdări, a mînji; a păta, a prihăni; a defăima, a discredita, a dezonora), cu suf. expresiv -li (Tiktin; Candrea; Graur, BL, VI, 146; după Scriban, Arhiva, 1912, 190, din mag. tereferelni „a trăncăni”; după Bogrea, Dacor., IV, 853, din mag. tréfal „a glumi”); terfelog (var. terfeloagă, tărfălog, tîrfălog), s. n. (carte fără valoare, maculator, ruptură; document foarte uzat); terfelegos, adj. (Mold., zdrențăros, murdar, unsuros); terfos, adj. (Mold., înv., zdrențăros); terfeleală, s. f. (murdărie, noroi); ștoarfă (var. ștoalfă), s. f. (femeie murdară, otreapă), poate prin contaminare cu a șterge „a freca” (Iordan, BF, IV, 195); tofăi, s. f. (a se bălăci, a se murdări), în Mold., cu pierderea lui r. – Cf. tohoarhă, care probabil este în relație cu aceeași rădăcină expresivă.