TACLÁ, taclale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Conversație (despre lucruri mărunte), taifas; palavră. – Cf. tc. takla „tumbă”.

tacla sf [At: GANE, ap. CADE / Pl: ~le / E: ns cf tc takla „tumbă, berbeleac”] (Pfm; mpl) 1 Conversație (superficială și variată) Si: (pfm) palavre, taifas (1). 2 Vorbă lipsită de importanță. 3 (Îe) A sta la ~le A pălăvrăgi.

TACLÁ ~le f. mai ales la pl. pop. Conversație pe teme lipsite de importanță; taifas. ◊ A se pune (sau a sta) la ~le a discuta despre lucruri mărunte; a sta la taifas. [Sil. ta-cla] /<turc. takla

taclá f. (turc. takla, tumbă [cum fac copiiĭ cînd se joacă]). Est. Fam. Pl. Palavre, taĭfas: a te pune la taclale cu cineva. V. bongoase.

TACLÁLE s. f. pl. (Fam.) Conversație (despre lucruri mărunte), taifas; palavre. – Cf. tc. takla „tumbă”.

TACLÁLE s. f. pl. Conversație (superficială și variată); taifas, palavre. Rîse zgomotos, cum îi era feleșagul la asemenea taclale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/2. ◊ Expr. A se pune (sau a sta) la taclale = a se așeza (sau a sta) de vorbă, a se pune (sau a sta) la taifas. Aprindeam foc de găteje și stăteam la taclale. SADOVEANU, O. III 397. Noaptea, ne puneam la taclale pînă se făcea ziua albă. CREANGĂ, A. 104.

!taclá (fam.) (ta-cla) s. f., g.-d. art. taclálei; pl. taclále, art. taclálele

taclále s. f. pl. (sil. -cla-)

TACLÁLE s. pl. v. sfat, taifas.

taclale s. pl. v. SFAT. TAIFAS.

taclá (-ále), s. f. – (Mold.) Taifas, discuție neimportantă. Sl. (sb.) tlaka „adunare de seară pentru lucrul în comun”, cf. clacă; trebuie să se admită o metateză *taclă, dar schimbarea accentului este greu de explicat. Semantismul este normal, cf. vorbe de clacă, sb. tlapiti „a sta de vorbă”. Se folosește aproape exclusiv la pl. – Der. taclagiu, s. m. (Mold., palavragiu).

a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.