sălășluire sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 239/8 / Pl: ~ri / E: sălășlui] 1 Locuire într-un anumit loc Si: sălășluință (1), (îvr) sălășuire (1). 2 Viețuire într-un anume loc Si: sălășluință (2), (îvr) sălășuire (2). 3 (Rar) Găsire a unui loc pentru dormit Si: sălășluință (3), (îvr) sălășuire (3). 4-6 (Înv; ccr) Sălaș (1-3). 7 (Înv; pex) Așezare umană. 8 (În concepții religioase; pan) Sălaș (7). 9 (Pan) Sălaș (8). 10 (Spc) Mică așezare umană de proporțiile unui cătun sau ale unui sat Si: (înv) sălaș (28). 11 (Înv) Stabilire a cuiva într-un anumit loc Si: instalare. 12 (Pop) Locuire, oprire temporară (într-un anumit loc). 13 (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a găsi” etc.) Sălaș (16).

SĂLĂȘLUÍRE, sălășluiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălășlui și rezultatul ei; locuire, ședere, viețuire. Cei ce s-au așezat întru sălășluire aici, întîi au coprins județul Romanaților. ODOBESCU, S. I 300. ♦ Adăpost, găzduire, ospitalitate. Umblînd din loc în loc m-am rătăcit... și te rog să-mi dai sălășluire. CREANGĂ, P. 288. ♦ (Concretizat) Locuință, așezare. Puind el la cale sălășluirea, bucătăria, hruba. DRĂGHICI, R. 121.

sălășluire f. adăpost provizoriu: te rog să-mi dai sălășluire CR.

sălășluínță f., pl. e și -ire f. (d. a sălășlui). Rar. Sălaș, sediŭ, domiciliŭ, adăpost, patrie.

sălășluíre (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri

sălășluíre s. f., g.-d. art. sălășluírii; pl. sălășluíri

SĂLĂȘLUÍRE s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, cătun, domiciliu, gazduire, locuință, popas, poposire, sat, sălaș, trai, viață, viețuire.

sălășluire s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. CĂTUN. DOMICILIU. GĂZDUIRE. LOCUINȚĂ. POPAS. POPOSIRE. SAT. SĂLAȘ. TRAI. VIAȚĂ. VIEȚUIRE.

sălășluíre, sălășluíri, s.f. (înv.) 1. sălășluire, locuire. 2. (reg.) așezare, stabilire într-un loc, instalare, fixare a domiciliului. 3. rămânere peste noapte undeva; mânere. 4. primire în gazdă a cuiva, găzduire.