SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta.

săgetare sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~tări / E: săgeta] 1 Tragere cu săgeata (1) Si: săgetat¹ (1), săgetătură (1). 2 Țintire cu săgeata (1) Si: săgetat¹ (2), săgetătură (2). 3 Străpungere cu săgeata (1) Si: săgetat¹ (3), săgetătură (3). 4 Rănire cu lovituri de săgeată Si: săgetat¹ (4), săgetătură (4). 5 Ucidere prin lovituri de săgeată (1) Si: săgetat¹ (5), săgetătură (5). 6 (Îcr) Distanță parcursă de o săgeată (1) azvârlită din arc Si: (înv) săgetătură (6). 7 (Pop; fig; în credințe și în superstiții) Provocare (în mod brusc) de dureri fizice intense, suferință mare ori moarte. 8 Privire insistentă (și adesea aspră, dezaprobatoare). 9 Răspândire de raze, radiații. 10 Deplasare în mare viteză (și în linie dreaptă). 11 (Rar) Străbatere a înălțimilor. 12 (Rar; d. construcții) Dominare a unei construcții prin înălțime.

SĂGETÁRE, săgetắri, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta.

SĂGETÁRE, săgetări, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei; tragere cu arcul. Copilul... învăța meșteșugul săgetării. ISPIRESCU, U. 20. ♦ Fig. Sclipire, rază de lumină. Porniră într-acolo, cu junghiurile și chimirurile late sticlind în săgetările soarelui. SADOVEANU, O. I 31. ♦ Mișcare repede și în linie dreaptă. Lăstunii din ajun făceau în jurul turlei bisericii aceleași cercuri, aceleași săgetări învălmășite, cu dulci țîrîiri cristaline. SADOVEANU, O. VII 208.

săgetáre s. f., g.-d. art. săgetắrii; pl. săgetắri

săgetáre s. f., g.-d. art. săgetării; pl. săgetări

SĂGETÁRE s. săgetat, săgetătură.

SĂGETARE s. săgetat, săgetătură.