surditate sf [At: CARAGIALE, O. I, 129 / Pl: ~tăți / E: fr surdité] 1 Infirmitate care constă în imposibilitatea (totală sau parțială) de a percepe sunetele Si: surzeală, surzenie, (îrg) surzie, (înv) surzime. 2 (Îs) ~ psihică Imposibilitatea de a distinge și recunoaște cu simțul auzului sursa sonoră. 3 (Îs) ~ verbală Neputința în a percepe cuvintele auzite. 4 Calitatea unei consoane de a fi surdă (24).

SURDITÁTE, surdități, s. f. 1. Infirmitate care constă în imposibilitatea de a percepe sunetele; surzenie. Starea copilului s-a agravat prin aparițiunea unei surdități. BABEȘ, O. A. I 318. N-a știut să profite îndestul de surditatea urechii drepte. CARAGIALE, N. F. 177. ◊ Surditate psihică = imposibilitate de a recunoaște și a distinge cu simțul auzului de la ce fel de obiecte vin sunetele. Surditate verbală = neputința cuiva de a percepe cuvintele pe care le aude (putîndu-le percepe numai dacă le vede scrise). 2. Calitatea unui sunet de a fi surd. Caracterele esențiale... ale fonemului «p» sînt ocluziunea, explozia și surditatea. ROSETTI, S. L. 12.

SURDITÁTE s.f. 1. (Med.) Surzenie; hipoacuzie. ♦ Surditate psihică = imposibilitate de a distinge prin auz obiectele de la care vin sunetele; surditate verbală = afazie caracterizată prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. Calitate a unui sunet de a fi surd. [Cf. fr. surdité, lat. surditas].

SURDITÁTE s. f. 1. pierderea sensibilității auditive; surzenie; anacuzie, cofoză. ♦ ~ verbală = afazie prin neînțelegerea semnificației cuvintelor vorbite. 2. calitatea unui sunet de a fi surd. (< fr. surdité, /2/ sourdité, lat. surditas)

SURDITÁTE f. 1) Caracter surd. 2) Infirmitate congenitală sau dobândită constând din lipsa simțului auzului. [G.-D. surdității] /<fr. surdité

surditáte s. f., g.-d. art. surditắții; pl. surditắți

surditáte s. f., g.-d. art. surdității; pl. surdități

SURDITÁTE s. (MED.) surzeală, surzenie, (înv. și reg.) surzie, surzime.

SURDITATE s. (MED.) surzeală, surzenie, (înv. și reg.) surzie, surzime.