hipoacuzie sf [At: D. MED. / P: ~po-a~ / Pl: ~ii / E: fr hypoacousie] (Med) Slăbire a acuității auzului.

HIPOACUZÍE s.f. Slăbire a acuității urechii, a auzului; surditate. [Pron. -po-a-, gen. -iei. / < fr. hypoacousie, cf. gr. hypo – sub, akouein – a auzi].

HIPOACUZÍE s. f. hipoestezie a auzului. (< fr. hypoacousie)

hipoacuzíe (-po-a-) s. f., art. hipoacuzía, g.-d. art. hipoacuzíei; pl. hipoacuzíi, art. hipoacuzíile

hipoacuzíe s. f. (sil. -po-a-), art. hipoacuzía, g.-d. art. hipoacuzíei; pl. hipoacuzíi, art. hipoacuzíile

HIPOACUZÍE (< fr.) s. f. Diminuare a sensibilității auditive desemnând toate formele de scădere a auzului, începând cu cele discrete și mergând până la cele severe. Cauzele h. sunt unele leziuni la nivelul sistemului de transmitere a sunetelor, al urechii interne sau la nivelul cortical. H. poate influența negativ însușirea și folosirea limbajului, școlaritatea și chiar dezvoltarea personalității.