subțiere sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) supț~, (îvr) supțiare / Pl: ~ri / E: subția] 1 Scădere a grosimii unor corpuri cu forma alungită, a unor tuburi, corzi, fire etc. Si: contracție (2), stricțiune (2), subțietură (1) . 2 Micșorare a lățimii unor corpuri Si: îngustare. 3 Scădere a concentrației sau a consistenței unor corpuri în stare lichidă sau vâscoasă Si: diluare (1), (înv) subțietură (2). 4 Scădere a densității unor corpuri în stare gazoasă Si: rarefiere, (înv) subțietură (3). 5 Însușire a unei educații deosebite, a unor gusturi, purtări alese Si: civilizare (1), cizelare (4), cultivare (2), rafinare (3), stilare (1), șlefuire. 6 Înzestrare cu calități deosebite, alese Si: civilizare (1), cizelare (4), cultivare (2), stilare (1), șlefuire. 7 Creștere a puterii de a înțelege problemele dificile în cele mai mici amănunte, a ușurinței de a sesiza nuanțele cele mai fine etc. 8 (Îvr) Pricepere.

SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. (Atestat în forma subțiare) Nu e lucru fără însemnătate subțiarea creierului în mai multe generații. IBRĂILEANU, SP. CR. 32. – Variantă: (învechit) subțiáre s. f.

supțiare sf vz subțiere

supțiere sf vz subțiere

SUBȚIÁRE s. f. v. subțiere.

subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri

subțiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri

subțiáre (= subțiere) s. f. (pl. subțieri)

subțiez, -țiază 3, -țieze 3 conj., -țiam 1 imp., -țiind ger., -țiere inf. s.

SUBȚIÉRE s. (FIZ.) stricțiune. (~ unui cablu.)

SUBȚIERE s. (FIZ.) stricțiune. (~ unui cablu.)