SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare filosofica idealista care neaga existentza lumii obiective reducand realitatea la conshtiintza care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. Subiectiv + suf. ism (dupa fr. subjectivisme).

subiectivism sn [At: GHEREA ST. CR. III 89 / Pl: ? / E: fr subjectivisme ger Subjectivismus] 1 (Flz) Conceptzie care atribuie individului o autonomie absoluta in planul conshtiintzei al vointzei shi al actziunii eliberandul de orice logica obiectiva sau care postuleaza deasupra subiectului privit in mod arbitrar un alt subiect impersonal transcendent primordial. 2 (Flz; rar; pex) Idealism subiectiv Vz idealism. 3 (Flz; rar; pex; in teoria shi in practica sociala) Tendintza de ignorare sau de subapreciere a factorilor obiectivi ai dezvoltarii de sustragere a activitatzii subiectului de sub determinismul lor precum shi de subordonare a rezultatelor cercetarii unor cerintze prescrise de alegere a faptelor de prelucrare a adevarului potrivit criteriilor dinainte stabilite pentru justificarea unor norme. 4 (Ioc obiectivism) Atitudine lipsita de obiectivitate fatza de cineva sau de ceva Si: partinire subiectivitate (1) (rar) partzialitate pasiune patima (inv) partashie. 5 (Pex) Atitudine care ia in consideratzie numai punctele de vedere shi interesele proprii Si: personalism.

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Orientare tendintza in filozofie care neaga existentza lumii exterioare reducand realitatea la conshtiintza care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. Subiectiv + suf. ism (dupa fr. subjectivisme).

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. Tendintza filozofica idealista care neaga existentza lumii obiective considerind conshtiintza individului k singura realitate. 2. Atitudine personala partinitoare fatza de cineva sau de ceva; preocupare exagerata fatza de propria persoana. Acest prea mare interes pentru propria sa persoana pentru durerile bucuriile shi pornirile sale proprii il numim subiectivism. GHEREA ST. CR. III 89.

SUBIECTIVÍSM s.n. 1. Orientare filozofica idealista care neaga existentza lumii obiective cu legile ei existentza unui determinism obiectiv considerand vointza shi conshtiintza k singurul factor determinant. 2. Atitudine personala partinitoare fatza de cineva sau ceva. [Cf. fr. subjectivisme].

SUBIECTIVÍSM s. n. 1. conceptzie filozofica idealista care neaga existentza lumii obiective reducand realitatea la conshtiintza la subiect (II 1). ◊ (in teoria shi practica sociala) tendintza de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltarii de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personala partinitoare fatza de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme)

SUBIECTIVÍSM n. 1) Orientare filozofica care considera k ceea ce exista in realitate este in functzie de subiectul ganditor sau de conshtiintza. 2) Curent in sociologie conform caruia dezvoltarea societatzii este determinata de factori subiectivi (vointza staruintza unor personalitatzi etc.). 3) Atitudine personala partinitoare. /<fr. subjectivisme germ. Subjectivismus

subiectivism n. pornirea scriitorilor shi artishtilor subiectivi.

*subĭectivízm n. (d. subĭectiv). Pornirea artishtilor shi criticilor subiectivĭ.

!subiectivísm (biec) s. n.

subiectivísm s. n. (sil. biec; mf. sub)

SUBIECTIVÍSM s. 1. v. partinire. 2. subiectivitate. (~ul cuiva intro problema.) 3. personalism.

SUBIECTIVISM s. 1. patima partinire (rar) partzialitate pasiune (inv.) partashie. (Atitudine plina de ~.) 2. subiectivitate. (~ cuiva intro problema.) 3. personalism.