SUBIÉCT subiecte s. n. (4) subiectzi s. m. 1. S. n. Totalitatea actziunilor evenimentelor (prezentate intro anumita succesiune) care alcatuiesc contzinutul unei opere literare cinematografice etc. ♦ Chestiune tema despre care vorbeshte sau scrie cineva. ♦ Cauza pricina motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principala a propozitziei care arata cine savarsheshte actziunea exprimata de predicatul verbal la diateza activa sau reflexiva cine sufera actziunea cand predicatul verbal este la diateza pasiva sau cui i se atribuie o insushire ori o caracteristica exprimata de numele predicativ in cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecatzi reprezentand notziunea ce desemneaza obiectul gandirii despre care se afirma sau se neaga insushirea exprimata de predicatul logic. 4. S. m. Fiintza aflata sub observatzie supusa anchetei experimentului etc.; individ care prezinta anumite caracteristici. 5. S. m. (In sintagmele) Subiect de drepturi shi obligatzii = persoana care in cadrul raporturilor juridice are drepturi shi obligatzii. Subiect impozabil = persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca un anumit impozit catre stat. Din lat. subjectum (cu unele sensuri dupa fr. sujet).

subiect sn [At: BUDAIDELEANU LEX. / V: (inv) ~bje~ ~bjet sujet (ivr) ~biept / Pl: ~e (inv) ~uri (rar) ~ectzi sm / E: lat subiectum sujet < fr sujet] 1 Obiect care intra in sfera preocuparilor cercetarilor unui domeniu sau ale unei persoane ale unei institutzii etc. 2 Obiect principal al preocuparilor unui domeniu sau ale unei persoane unei institutzii etc. 3 Obiect care apartzine unui domeniu sau care constituie specialitatea unei persoane profilul unei institutzii etc. Si: chestiune (5) lucru problema tema¹ (rar) pricina (inv) madea materie. 4 (Spc) Totalitatea evenimentelor care alcatuiesc contzinutul epic sau dramatic al unei opere literare cinematografice etc. Si: actziune (7) afabulatzie (1) fabulatzie (2) intriga (liv) trama² (rar) fabula (1). 5 (Pex) Aspect al realitatzii care se reflecta intro opera literara cinematografica etc. Si: tema¹. 6 (Rar; pex) Motiv. 7 (Rar; pex) Personaj. 8 (Pan) Actziune eveniment motiv etc. reprezentat sau evocat intro opera plastica. 9 (Muz; pan) Tema¹ sau motiv principal in special in muzica contrapunctica. 10 (Pex) Ceea ce constituie obiectul unei discutzii al unei conversatzii al unei cugetari al unor sentimente etc. Si: (inv) prochimen (ivr) materie (asr; pex) motiv. 1112 (Iljv) La ~ (Care este) fara divagatzii inutile la obiect. 13 (Ilpp; inv) Pe ~ul Pe seama... 14 Tema¹ a unei lucrari scrise date elevilor. 15 Intrebare problema etc. la o proba orala de examen (shcolar). 16 (In shtiintzele d. om) Persoana supusa unei cercetari unei anchete unui experiment etc. Si: (pgn) persoana (1). 17 (Lin; shis ~ vorbitor; rar ~ graitor) Informator (intro ancheta dialectala). 18 (Grm; shis ~ gramatical) Partea principala de propozitzie care arata cine savarsheshte actziunea exprimata de predicatul verbal cine sufera actziunea cand predicatul este la diateza pasiva sau cui i se atribuie o insushire ori o caracteristica exprimata prin numele predicativ. 19 (Log; shis ~ logic) Termen al judecatzii de predicatzie reprezentand notziunea despre care se afirma sau se neaga insushirea exprimata de predicatul logic. 20 (Flz; ioc obiect) Eul dotat cu simtzuri cu conshtiintza shi cu vointza. 21 (Jur; shis ~ de drepturi) Persoana care in cadrul raporturilor juridice are drepturi (shi obligatzii). 22 (Fin; is) ~ impozabil Persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca impozit Si: contribuabil (pop) birnic (3) (inv) dajnic (3) dajdiar (2) liude mode¹. 23 (Fri) Altoi¹ (5). 24 (Inv) Calfa. 25 (Inv) Motiv.

SUBIÉCT subiecte s. n. 1. Totalitatea actziunilor evenimentelor (prezentate intro anumita succesiune) care alcatuiesc contzinutul unei opere literare cinematografice etc. ♦ Chestiune tema despre care vorbeshte sau scrie cineva. ♦ Cauza pricina motiv. 2. (Lingv.) Partea principala a propozitziei care arata cine savarsheshte actziunea exprimata de predicatul verbal la diateza activa sau reflexiva cine sufera actziunea cand predicatul verbal este la diateza pasiva sau cui i se atribuie o insushire ori o caracteristica exprimata de numele predicativ in cazul predicatului nominal. 3. Fiintza aflata sub observatzie supusa anchetei experimentului etc.; individ care prezinta anumite caracteristici. 4. (In sintagmele) Subiect de drepturi = persoana care in cadrul raporturilor juridice are drepturi shi obligatzii. Subiect impozabil = persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca un anumit impozit catre stat. 5. (Log.) Termen al unor judecatzi reprezentand notziunea ce desemneaza obiectul gandirii despre care se afirma sau se neaga insushirea exprimata de predicat. Din lat. subjectum (cu unele sensuri dupa fr. sujet).

SUBIÉCT subiecte s. n. 1. Totalitatea actziunilor evenimentelor din care reiese contzinutul esentzial al unei opere artistice. Subiectul ce va lua artistul e mai mult ori mai putzin indiferent. GHEREA ST. CR. II 84. Nu sasheza niciodata la scris pina cind nushi avea in cap un subiect lamurit. VLAHUTZA O. A. III 77. ♦ Chestiune despre care vorbeshte sau scrie cineva. Subiect de conversatzie. ♦ Cauza pricina motiv. Subiect de cearta. 2. Partea principala a propozitziei care arata cine savirsheshte actziunea exprimata de predicatul verbal sau cui i se atribuie o insushire ori o caracteristica exprimata prin numele predicativ. Subiectul poate fi exprimat printrun substantiv sau prin orice alta parte de vorbire cu valoare de substantiv. GRAM. ROM. II 64. 3. Persoana aflata in centrul atentziei unui cercetator. Maladia prezinta ceva cu totul particular anume subiectul nu simte... vreo durere. CARAGIALE O. VII 46. 4. (Logica) Parte principala a judecatzii al carei contzinut este precizat shi determinat de predicat. Pl. shi: (3) subiectzi (CARAGIALE O. VII 46).

SUBIÉCT s.n. 1. Materie chestiune de care se ocupa cineva despre care se vorbeshte. ♦ Pricina motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor a intamplarilor ce se petrec in desfashurarea unei naratziuni epice sau dramatice. 2. Partea principala a unei propozitzii care indica cine indeplineshte sau cine sufera actziunea verbului. ♦ (Log.) Parte termen al unei judecatzi despre care se afirma sau se neaga insushirea exprimata de predicat. // s.m. (Fil.) Omul k fiintza inzestrata cu conshtiintza shi vointza. [Pron. biect. / < lat. subiectus].

SUBIÉCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva despre care se vorbeshte. ◊ pricina motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie contzinutul epic sau dramatic al unei opere literare cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatzie (inventziune ricercar fuga). 2. partea principala a unei propozitzii care indica cine indeplineshte sau sufera actziunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatzii de predicatzie reprezentand notziunea despre care se afirma sau se neaga insushirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul k fiintza activa shi conshtienta. 2. persoana supusa observatziei anchetei experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus /II/ subiectum dupa fr. subjet)

SUBIÉCT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeshte. ~ de conversatzie. 2) Totalitate de fapte shi actziuni care constituie contzinutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om k fiintza activa shi conshtienta inzestrat cu capacitatzi cognitive. 4) Motiv al unei actziuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecatzi reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitziei care face sau sufera actziunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatzii unei anchete sau unui experiment. [Sil. subiect] /<lat. subjectum fr. sujet

subiect n. 1. materie despre care se vorbeshte se scrie: subiect de conversatziune; 2. eul cugetator in opozitziune cu obiect; 3. persoana ce magnetizeaza; 4. Gram. primul termen al unei propozitziuni: subiectul shi predicatul.

*subĭéct n. pl e (lat. subjectum d. sub dedesupt shi jácere a arunca ild. jacére a zacea cum se vede dupa originalu vgr. ’ypokeimenon d. ’ypó dedesupt shi keimai zac. V. obĭect abject ipochimen). Materie despre care se vorbeshte se scrie orĭ se compune: subĭect de vorba de tabloŭ. Fil. Spiritu care apreciaza (in raport cu obĭectu care e apreciat). Gram. Terminu despre care vorbeshte predicatu afirmind orĭ negind (subiectu se acorda in numar shi persoana cu predicatu): apa trece petrele ramin. Persoana care magnetizeaza un mediŭ.

subiept sn vz subiect

subject sn vz subiect

!subiéct² (tema cauza parte principala a propozitziei) (biect) s. n. pl. subiécte

subiéct s. n. (sil. biect; mf. sub) pl. subiécte

subiect (2 sil.)

subiect.

SUBIÉCT s. 1. v. problema. 2. materie (inv.) madea. (A intrat in ~.) 3. v. actziune. 4. v. informator. 5. subiect impozabil v. contribuabil.

SUBIECT s. 1. chestiune lucru problema tema (inv. shi reg.) prochimen (inv.) materie. (Multzimea shi diversitatea ~elor discutate; sa trecem la ~ care ne intereseaza.) 2. materie (inv.) madea. (A intrat in ~.) 3. actziune afabulatzie fabulatzie intriga (livr.) trama (rar) fabula (fig.) tzesatura. (~ unui roman.) 4. (LINGV.) informator. (~ pentru o ancheta dialectala.) 5. (FIN.) subiect impozabil = birnic contribuabil (inv.) dajnic dajdiar liude mode.

subiéct (subiecte) s. n. Tema problema. Var. inv. sujet. Lat. subiectum (sec. XIX) var. din fr. sujet. Der. din fr. subiectiv adj.; subiectivitate s. f.

subiect (it. soggetto) tema* in formele contrapunctice in special in fuga* shi canon (4). Echiv. lat. dux vox antecedens; it. proposta. V. contrasubiect; raspuns.

SUBIÉCT s. n. (cf. lat. subjectum): 1. parte principala de propozitzie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. Raspunde la intrebarile cine? sau ce? shi poate fi exprimat prin substantiv prin pronume prin numeral prin verb la modurile infinitiv supin shi gerunziu sau prin interjectzie: „Copiii plangeau pe vatra” (Folclor); „Dar Manole sta / Nici k mai lucra” (Folclor); „Luca Moshneagu insa mana cum shtia el” (Ion Creanga); „In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai” (V. Alecsandri); „Se auzea fashaitul unui caine” (I. Al. BratescuVoineshti); „El pin tei va viscoli” (M. Eminescu); „Ma rog ce doritzi dumneavoastra?” (M. Sadoveanu); „Bine bine fireshte shopti dansul cu o voce k un suspin prelungit” (L. Rebreanu); „Ale noastre sunt flori la ureche...” (Ion Creanga); „Acela avea doua partzi din oi” (M. Sadoveanu); „Soarele insufletzea picaturile de roua care atarnau pe varful frunzelor mici shi ascutzite de brad” (C. Hogash); „Dar aste decoratzii cum cine tzi lea dat?” (V. Alecsandri); „Napuca sa ispraveasca vorba shi se auzi ceva” (Folclor); „Totushi nici unul nu ma mishcat asha de mult frate draga...” (M. Sadoveanu); „Undes doi puterea creshte” (V. Alecsandri); „Al doilea na mai avut rabdare”; „Sosind la locul unde trebuia a priimi moartea gadea cu satarul in mana se apropie de osandit” (N. Balcescu); „Ce sa intamplat pe urma nu e greu denchipuit” (G. Toparceanu); „Sa auzit strigand;” „Sa auzit buf!” etc. ◊ ~ símplu: s. exprimat printrun singur cuvant reprezentant al unei partzi de vorbire; printro singura unitate de expresie k de exemplu „Numan zarea departata suna codrul de stejari” (M. Eminescu); „SHi au dzis Purice aprodul...” (I. Neculce). ◊ ~ compléx: s. alcatuit dintro parte de vorbire cu sens lexical suficient precedata de un adverb de mod de precizare de intarire sau de exclusivitate k in exemplele „Chiar eu lam vazut”; „Tot lemnul este mai bun”; „Numai SHtefan il poate convinge”. ◊ ~ multíplu: s. exprimat prin doua sau mai multe cuvinte reprezentante ale uneia sau mai multor partzi de vorbire; prin doua sau mai multe unitatzi de expresie aflate intrun raport de coordonare k in exemplele „...incetincet pocnetele shi strigatele sau pierdut sau stins” (I. Al. BratescuVoineshti); „Jder shi Nicoara au prins a bate shi a mana inapoi coada” (M. Sadoveanu). ◊ ~ dezvoltát: s. alcatuit dintro constructzie infinitivala relativa subiectiva dintro constructzie de supin nominala dintrun substantiv shi un adjectiv pronominal posesiv legate intre ele prin cratima shi formand o unitate sau dintrun numeral cardinal cu care de asemenea formeaza o unitate k de exemplu in „Nui cine povesti;” „E greu de ajuns cosmonaut;” „Sorusa a plecat acolo”; „Pana aici sunt zece metri.” ◊ ~ exprimát: s. concretizat in context sub forma unei partzi de vorbire. El poate fi la randul lui determinat (cand se refera exclusiv la persoana reprezentata de partea de vorbire prin care este exprimat) sau nedeterminat (cand nu se refera exclusiv la persoana care o reprezinta partea de vorbire prin care este exprimat ci la toate persoanele) k in exemplele „Da’ tu de ce tragi? mantrerupe maiorul” (I. L. Caragiale); „Ce e rau shi ce e bine / Tu tentreaba shi socoate” (M. Eminescu). ◊ ~ neexprimát: s. neconcretizat in context sub forma unei partzi de vorbire. El poate fi la randul sau inclus in forma verbala (dedus din desinentzele persoanelor I shi a IIa ale acesteia) sau subintzeles din context (dedus din propozitziile anterioare in care a fost exprimat k reprezentant al persoanei a IIIa): „Daca vazui shi vazui / SHoim de codru ma facui” (Folclor) eu; „Ce sa stai asha? Imbatraneshti” (I. Agarbiceanu) tu; „Navem nevoie de nici o hartie” (M. Sadoveanu) noi; „Zdrobitzi oranduirea cea cruda shi nedreapta” (M. Eminescu) voi; „Se apropie incet de el shi incepe sai care la pumni in cap” (I. L. Caragiale) el arendashul despre care sa vorbit mai inainte in alte propozitzii. S. inclus corespunzator persoanei a IIa singular poate fi shi el determinat (cand se refera exclusiv la persoana a IIa exprimabila printrun pronume personal) sau nedeterminat (cand nu se refera exclusiv la persoana a IIa exprimabila printrun pronume personal ci la toate persoanele) k in exemplele „Degeaba te mai sclifoseshti Ioane” (Ion Creanga) tu; „Oriincotro tei uita vezi colori felurite k un intins curcubeu” (N. Balcescu) tu (= eu tu el ea noi voi ei ele). ◊ ~ anticipát: s. care anticipeaza care anuntza structura de baza cu aceasta functzie. El este exprimat prin formele de nominativ ale pronumelui personal ashezate inaintea partzilor de vorbire care indeplinesc aceasta functzie (substantive pronume numerale): „Vine el tata shiai sa vezi tu!”; „Vorbeshte ea Maria asha dar tot i pare rau”. ◊ ~ reluát: s. care reia care subliniaza structura de baza cu aceasta functzie. El este exprimat prin formele de nominativ ale pronumelui personal ashezate dupa cuvintele care indeplinesc aceasta functzie (substantive pronume numerale): „Virtutea pentru danshii ea nu exista” (M. Eminescu); „Interesul pentru efort el nu se prea vede”. In limba romana nu exista o corespondentza perfecta intre s. gramatical (definit mai sus) shi s. logic (autorul real al actziunii exprimate de un verb) in sensul k termenul corespunzator s. logic in cazul folosirii diatezei pasive a reflexivului pasiv a participiului pasiv a unui anumit verb unipersonal sau impersonal shi a unui anumit tip de expresie verbala reprezinta in planul gramatical fie complementul de agent fie complementul indirect: „Elevii sunt ajutatzi de profesor” „Blocurile se construiesc (= sunt construite) de catre muncitori” „Desenul facut de tine este reushit”; „imi plac florile” „Imi vine ametzeala” „Nui trebuie nimic” „Mie teama de apa” „TZie foame mereu” etc. ◊ ~ gramaticál: partea principala de propozitzie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. El este punctul de plecare in comunicare shi intra in relatzie gramaticala prin acord cu predicatul propozitziei: „Elevul citeshte” (acord in persoana shi numar: a IIIa singular). ◊ ~ lógic: s. al judecatzii primul ei membru obiectul gandirii noastre despre care spunem ceva cu ajutorul predicatului logic. El este punctul de plecare al judecatzii. Nu intotdeauna exista o identitate intre s. gramatical shi s. logic fiindca nici planul logic nu corespunde intotdeauna planului gramatical. Astfel: in exemplul „Elevul citeshte” exista o identitate intre s. gramatical shi cel logic pe cand in „Elevul este ascultat de profesor.” nu exista aceasta identitate (elevul este s. gramatical iar profesor s. logic). ◊ propozitzie fara ~: v. propozítzie. Pentru clasificarea s. v. critériu. 2. persoana anchetata de catre un anchetator (v.) pe baza chestionarului lingvistic in vederea alcatuirii unei lucrari de dialectologie sau a unui atlas lingvistic; informator folosit de catre anchetator in geografia lingvistica in cercetarea dialectelor (v. informatór).

SUBIECT (< lat. subjectus ceea ce e de spus; subordonat) Inlantzuire de intimplari dintro opera epica sau dramatica formind un tot prin care se dezvaluie caractere omeneshti shi raporturile dintre ele. Subiectul mai este cunoscut shi sub denumirea de fabulatzie. Desfashurarea evenimentelor cu alte cuvinte organizarea subiectului implica o anumita ordine nu intotdeauna respectata cu rigurozitate: expozitziune dezvoltarea actziunii punct culminant deznodamint.

subiect psihologic orice segment al propozitziei sau frazei care indiferent de structura lexicala shi functzie gramaticala reprezinta elementul cunoscut atat vorbitorului cat shi interlocutorului (cititorului) gratzie contextului ori numai situatziei. In unele conditzii s. p. exista in enuntz numai pentru vorbitor (A): „Banu’ bani unde gaseshte / Acolo se rostogoleshte.” (Proverb) Subiectul shi predicatul sunt la origine doua unitatzi specifice shi necesare ale unei propozitzii shi anume una reprezentand segmentul (cuvantul sau grupul de cuvinte) „prezent in mintea vorbitorului” (H. Paul III § 7) inainte de a se exprima este elementul „determinat” (cf. A. Philippide p. 126) shi alta segmentul cautat shi oferit interlocutorului pentru comunicarea unui spor de informatzie este segmentul necunoscut elementul „determinant” al celuilalt. Practica limbii a facut k aceste doua segmente sa se cristalizeze lexical shi flexionar intro anumita forma consacrata pentru totzi vorbitorii capatand numele de „subiect gramatical” shi „predicat gramatical”. Ceea ce in gramatica este subiect ori predicat prezinta insa la origine doua unitatzi psihologice ale unui enuntz. Intro propozitzie pur gramaticala subiectul shi predicatul nu pun alte probleme decat recunoashterea lor conform unor indici formali lexicogramaticali consacratzi. Dar este vorba de propozitzia careia i putem spune „abstracta” in opozitzie cu aceeashi propozitzie nu k exemplu gramatical ci k una legata de un context sau situatzie una care exprima o comunicare efectiva shi careia i vom zice propozitzie „concreta” (E. Winkler p. 20). In cazul unei propozitzii „concrete” analiza subiectului shi predicatului poate shi trebuie in interes stilistic sa verifice daca in adevar subiectul gramatical este shi cel psihologic respectiv daca cuvantul subiect exprima cu adevarat segmentul cunoscut al enuntzului. In vorbirea vie shi intrun context dat unitatzile psihologice ale propozitziei nu pot shi nu trebuie sa concorde neaparat cu cele gramaticale; de aceea pentru vorbitor sau scriitor s. p. poate fi oricare din unitatzile propozitziei incepand cu subiectul gramatical shi terminand cu predicatul gramatical. Cu deosebire cand unitatzile gramaticale nu concorda cu cele psihologice analiza gramaticala tzinand seama neaparat de acest fapt este shi o analiza stilistica la nivelul gramaticii expresive. Cu atat mai mult cu cat punand in lumina neconcordanta intre s. p. shi cel gramatical reushim sa aflam urmele unui fenomen gramatical care genereaza unele figuri de stil consacrate. In propozitzia „Copilul nostru se joaca in curte” k propozitzie abstracta identificam subiectul „copilul” shi predicatul „se joaca” dupa indicii lexicogramaticali consacratzi. Intrebarile analizatoare folosite in analiza didactica vizeaza insa shi unitatzile psihologice ale enuntzului. Intrebarea „cine?” sau „ce?” pentru subiect shi „ce face?” ori „ce se spune despre?” considera propozitzia drept „concreta” pentru k in momentul cand intrebam „cine se joaca?” se presupune k predicatul este segmentul cunoscut din propozitzie; cand intrebam „ce face copilul?” se presupune k subiectul gramatical este shi cel psihologic. Dar propozitzia de mai sus mai cuprinde shi doua partzi secundare: atributul „nostru” shi circumstantzialul „in curte”. Analiza lor se face in acelashi chip constatanduse k pot sa fie rand pe rand s. p. Astfel propozitzia „Copilul nostru se joaca in curte” k propozitzie abstracta nu comunica nimic; k propozitzie concreta insa poate comunica unul din urmatoarele mesaje avand k s. p. de fiecare data altul: „Copilul nostru (de care este vorba) s. p. se joaca in curte” (predicat psihologic). „Copilul nostru (predicat psihologic) se joaca in curte” s. p. „Copilul nostru se joaca s. p. in curte” (predicat psihologic). „Copilul (s. p.) nostru (predicat psihologic) se joaca in curte” s. p. „In curte s. p. se joaca copilul nostru” (predicat psihologic). Dupa cum se vede s. p. reprezinta segmentul cunoscut sau segmentele cunoscute ale enuntzului puse in intrebare: „cine se joaca?” „unde se joaca copilul?” shi „care copil se joaca?” in opozitzie cu el cuvintele interogative (care vizeaza adevaratul mesaj): cine ce face care unde se refera la segmentul sau segmentele necunoscute ashteptate in raspuns shi care reprezinta predicatul psihologic. K shi in analiza pur gramaticala s. p. se reliefeaza in opozitzie cu predicatul psihologic. Cand subiectul gramatical este shi cel psihologic el ishi are topica lui consacrata dar totodata se caracterizeaza shi prin pozitzia atona shi nivel coborat: „Copilul / se joaca”. In cazul enuntzului scris singurul indice al s. p. cand este shi cel gramatical ramane topica; dar atunci cand un scriitor vrea sa indice shi pozitzia atona shi nivelul melodic coborat al s. p. recurge la un semn de punctuatzie care sa arate k trebuie pusa o pauza intre el shi predicat: linia de pauza ori chiar virgula. Citam dintro scrisoare a lui Nicolae Titulescu catre Al. Suciu (1926): „Pastreaza te rog pentru tine cele scrise. Mai shtii k ash regreta k atitudinea mea sa incurce atitudinea voastra. Voi nu va luatzi dupa mine. Facetzi cum credetzi k e mai bine”. Functzia de s. p. care o poate avea chiar cel gramatical este rezultatul unei implicatzii contextuale care da subiectului gramatical o nuantza de circumstantzial de relatzie ceea cel reliefeaza k „segment cunoscut” al enuntzului. Virgula intre subiect shi predicat cand scriitorul vrea sa arate k subiectul gramatical trebuie citit k s. p. o intrebuintzeaza chiar Caragiale k shi Delavrancea ori Arghezi. In fraza s. p. se recunoashte mai ushor prin topica mai precis prin dislocare shi ashezarea lui in fruntea frazei cu toate k el ar trebui sa stea in propozitzia subordonata cu topica lui specifica: „Maica mire are mii De ani intre vecii Dar mai tanara mereu Santrecut cu Dumnezeu Omul cand credea k moare Da dintrinsa alta floare Pentru lumea trecatoare”. (T. Arghezi) in exemplul de mai sus „Omul cand credea k moare” in loc de „Cand credea omul k moare / Da dintrinsa alta floare...” poetul se abate de la topica subiectului din circumstantziala temporala dislocandul pentru al pune la inceputul frazei k shi cum ar fi subiectul propozitziei principale. Alteori in fruntea frazei apare un complement direct la nominativ adica s. p. shi prin topica shi prin flexiune: „Sanul rotunjor Cand pe bratzel portzi Li sar face dor SHi la mortzi.” (Eminescu) (In loc de: „Cand il portzi pe bratze [Sanul rotunjor] Li sar face dor SHi la mortzi”.) Versurile lui Eminescu amintesc in privintza structurii sintactice un proverb k: „Cele rele dale pe apa Cele bune sapalen piatra.” Dar s. p. este ilustrat shi de un complement direct indirect sau circumstantzial tot prin topica fara alta abatere: „Iar pe sorata sa shtii k nu ma pot invoi so dau feciorului cel inalt shi cu nasul mare al dascalitzei lui Topor.” (M. Sadoveanu) (in loc de: „Iar tu sa shtii k nu ma pot invoi so dau pe sorata dupa etc.”). „Porcului sa nui pui belciug de aur.” (Pop.) (in loc de: „Sa nu pui porcului belciug de aur.”) Cf. germ.: „Ein Gütchen wenn du hättest...” ( → H. Paul p. 67) „Dem Schriftsteller was soll der Kunstrichter seyn?” (Herder; ib.). In fraza s. p. este ilustrat de propozitzii cu indice gramatical consacrat specific. Astfel circumstantziala cauzala cand este s. p. enuntzand o cauza cunoscuta se introduce prin locutziunea conjunctzionala „de vreme ce” (fr. „puisque” germ. „da” „indem” lat. „cum”) sau prin „daca” (falsa conditzionala); opozitzionala propriuzisa ori sub forma unei false conditzionale circumstantziala de exceptzie uneori circumstantziala cumulativa etc. sunt de asemenea s. p. al frazei. Valoarea estetica a s. p. se demonstreaza: a) prin faptul k este un fenomen care genereaza in propozitzie shi fraza patru figuri de stil frecvente: inversiunea anacolutul antipalaga procatalepsa; b) prin justificarea exprimarii unor relatzii sintactice in fraza cu unelte jonctzionale nespecifice (falsa conditzionala falsa temporala etc.) adica unele cazuri de substitutzie in fraza (tropi sintactici) shi prin necesitatea analizei structurii de adancime a frazelor respective in profitul stilisticii; c) cand mesajul unei comunicari sau opere se poate determina shi prin insumarea tuturor reprezentarilor predicative structurate shi diferentziate de cele cu caracter de predicat psihologic ramane de shtiut k intrucat s. p. in propozitzie shi fraza reprezinta un fenomen de redundantza lexicogramaticala urmarinduse frecventza lui intro opera se poate determina universul ei tematic precum shi cuvintelecheie sau laitmotiv specifice operei shi in ultima analiza autorului insushi.