STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

străin, ~ă [At: PSALT HUR. 121^v/5 / V: (îvp) ~rein, ~riin, ~rin, (îvr) ~riăn, (reg) ~rien / Pl: ~i, ~e / E: lat extraneus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau în care trăiește, sau care aparține ca origine, cetățenie etc. altei țări decât aceea în care locuiește. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din altă regiune sau localitate decât aceea în care se află, locuiește sau trăiește Si: pribeag, venetic, (îvr) nemernic, (înv) stranic (1-2), (reg) strânsură (31). 5 a (Îvr; îc) ~riin-iscoditor Spion (1). 6-7 smf, a (Persoană) care nu face parte dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere, considerată în raport cu aceasta. 8 a (D. țări, locuri etc.) Altul decât cel de baștină al cuiva. 9 a Care aparține sau este propriu altui popor sau altui teritoriu decât cel al vorbitorului. 10 a Care provine din altă țară, de la alt popor sau din alt teritoriu decât cel al vorbitorului. 11 a (Spc; d. limbă, dialect etc.) Care este alta decât limba, dialectul etc. matern sau limba oficială a țării în care se află sau în care trăiește Si: (înv) stranic (4). 12 a (D. cuvinte, expresii etc.) Care aparține sau provine din altă limbă decât cea maternă sau oficială. 13-14 smf, a (Persoană) care nu se află în relații apropiate de rudenie sau de prietenie cu cineva Si: (înv) stranic (5-6). 15-16 smf, a (Persoană) care nu aparține sau e considerată că nu aparține unei familii, unui grup închis. 17-18 smf, a (Pex) (Om) care are sentimentul că nu (mai) aparține unei familii, unui grup închis Si: stingher (5). 19 sm (Îla) Prin (sau printre, în, între) ~i Departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. 20 a (Înv; îe) ~ de minte Nebun. 21-22 smf, a (Persoană) care s-a îndepărtat (sufletește) de cineva sau de ceva Si: înstrăinat, dezrădăcinat (2). 23-24 smf, a (Pex) (Persoană) care nu se bucură de simpatie, de dragoste, de prietenie sau care nu are simpatie, dragoste, prietenie pentru cineva sau ceva. 25 a Care nu are nici o legătură cu cineva sau cu ceva. 26 a Care nu ia parte la un anumit eveniment, fapt etc. 27 a Care este departe (prin convingeri, prin preocupări sau prin neștiință, ignoranță) de ceva. 28 a Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. 29 a (Înv; pex) Care nu e conform cu preocupările religiei creștine. 30 a Care e necunoscut sau care nu e cunoscut încă. 31 a Care nu e familiar sau cu care nu e familiarizat cineva. 32 a Care e contra gusturilor, obișnuințelor cuiva Si: (rar) străinatic. 33 a Lipsit de decență, de cuviință V păgân. 34 a Care nu este proprietatea cuiva. 35 a Care aparține altuia. 36 a Care nu ține de un anumit lucru sau de o anumită persoană. 37 a Care aparține la altceva sau altcuiva. 38 a Care nu e propriu sau natural cuiva. 39 a Care este altfel decât ceea ce este obișnuit. 40 a (Asr; pex) Straniu (1). 41 a (D. corpuri, materii, substanțe etc.) Care nu e de aceeași natură cu corpul sau cu materia etc. cu care e amestecat. 42 a Care e introdus accidental într-un organism sau într-o materie și rămâne neasimilat de acesta.

STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

STRĂÍN¹, -Ă, străini, -e, adj. 1. (Despre persoane) Care face parte din populația altei țări decît aceea în care se află sau trăiește sau care este originar din altă regiune sau localitate decît aceea în care se află. Ce ți-am zis eu? – Că sînt străin. – Străin de Suceava. DELAVRANCEA, O. II 180. Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi – Veniți cu bine! COȘBUC, P. I 90. Sărmane omule, rău drum ai apucat. Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. În acel echipagiu, dinapoi, era... un june brunet, care de pe barbetă și musteți se cunoștea că era străin. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Expr. A mînca pîine străină = a trăi departe de ai săi. Mi-i destul de a trăi depărtat de patria mea, îs sătul de a mînca pîne străină. KOGĂLNICEANU, S. 128. ◊ (Urmat de determinări locale) Sărmani cu suflet ars de dor, De tihna stării la un loc, De cerul lor senin și sfînt, De țara lor, de-al lor pămînt, Străini în lumea tutulor, Trăiesc bătuți, în calea lor, de nenoroc. NECULUȚĂ, Ț. D. 63. Foaie verde bob năut, Drumul de cine-i bătut? De-o fată străină-n țeară Ca și-un cuc de primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ♦ (Despre țări, locuri) Altul decît cel de baștină al cuiva. Frunză verde sălcioară, Trage-o cătană să moară Ș-așa trage de cu milă Că moare-n țeară străină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. ♦ Ministerul Afacerilor Străine = Ministerul Afacerilor Externe. (La tratativele internaționale) Partea străină = fiecare dintre țările sau delegațiile prezente la o conferință internațională, considerată din punctul de vedere subiectiv al celorlalte. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decît cel al vorbitorului. Vorbeau ca apa limbi străine. SADOVEANU, O. I 497. Ne grăiesc într-o limbă străină, parcă noi am fi pricopsiți ca dînșii. Ce-ai zice tu, Gheorghi, dacă te-aș povățui în limba nemțească? ALECSANDRI, T. I 265. 2. Care nu se află în relații apropiate de rudenie sau de prietenie cu cineva, care este sau se simte stingher, izolat între alții. Se simțea între ele mai străină ca în ziua întîi cînd a venit aici în slujbă. AGÎRBICEANU, S. P. 43. De mi-ai da tot bunul lumii, Niciodată n-am să-i spun Că-i orfan, și niciodată N-o să știe că-i străin, Că e moartă mă-sa biata, Și că eu de milă-l țin. COȘBUC, P. II 271. ♦ Înstrăinat, depărtat de..., părăsit. Și p-aici s-ațin, Calea că mi-ți țin Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De voinici levinți Străini de părinți De cînd ereau mici. TEODORESCU, P. P. 491. ♦ Care este depărtat sufletește (de cineva sau de ceva). Lui Petrea i se părea că oamenii ăștia trăiesc într-o lume străină, o lume care nu-și deschide spre el nici o portiță. V. ROM. iulie 1953, 116. Adeseori, cînd treci În cale-mi, draga mea, Din nopți adînci și reci Rasare-a jelei stea. Și cît îmi pare rău, Străină cînd te-arăți, Că parcă nu-s tot eu, Acel din alte dăți. PĂUN-PINCIO, P. 54. 3. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. Am cetit [versurile] ca pe ceva străin, le-am simțit totuși substanța proprie, în adîncimea trecutului și a tinereții. SADOVEANU, E. 5. Chestiunile materiale îmi sînt cu totul străine și indiferente. REBREANU, I. 87. Păcat că își pierdea prea multă vreme citind cărți cu totul străine de carieră. BART, E. 119. Niciodată nu le-a trecut prin minte că în afară de a fi scriitori, sîntem și noi cetățeni, și că prin urmare, nimic din ce e comun durerilor și bucuriilor celorlalți, nu poate să ne fie străin. ANGHEL, PR. 186. 4. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. După ce în luna lui iunie și-au clocit ouăle lor cenușii în cuiburi străine sau în scorburi de copaci se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. ◊ Fig. Vorbise iar cu acea voce străină. DUMITRIU, N. 32. C-un glas străin care parcă venea din adîncimile pămîntului îmi zise... GANE, N. III 177. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care e departe de ceva. Nimic din spurcarea de acum un ceas... nu-i mai atinge și le e străină. C. PETRESCU, C. V. 251. L-ar fi dorit să vorbească, să vorbească, să spună tot ce știe... Și el tace, cu totul străin. SAHIA, N. 74. Zîmbeam copilăros, Voios și generos, Străin de răutate. MACEDONSKI, O. I 122. 5. Care e de altă natură, are alte particularități decît mediul în care se află. Corpurile străine dintr-un lichid. 6. Neobișnuit, straniu, ciudat. Apa se făcuse ca de argint. Lucie și metalică. Lumina nu pătrundea în adîncul ei. Iar lumina însăși era ștearsă și săracă, lumină străină, ciudată, ca în vremea unei eclipse. DUMITRIU, P. F. 12. Străin la vorbă și la port, Lucești fără de viață, Căci eu sînt vie, tu ești mort, Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. – Variantă: streín, -ă (C. PETRESCU, C. V. 360, ISPIRESCU, L. 368, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110) adj.

STRĂÍN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care ține de altă țară; propriu altei țări. Turiști ~i. 2) Care este originar din altă parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuți; departe de casă, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu aparține vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se află în relații de rudenie; care nu este înrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care împărtășește concepții contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de altă natură. 6) și adverbial Care este despărțit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natură) de mediul în care se află. Corp ~. 8) Care nu se leagă (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupări. /<lat. extraneus

străin a. 1. care e de altă națiune sau din altă țară: obiceiuri străine; 2. ce nu e al său: avere străină. [Redus din strănin – slav. STRANĬNŬ]. ║ m. om din altă țară: au venit mulți străini.

străín, -ă s. și adj. (vsl. stranĭnŭ, bg. stranen, străin). Din alt loc (țară, județ, oraș) saŭ din altă societate (popor, familie): un străin, o țară străină, o vorbă străină. Al altuĭa: a pune mîna pe o avere străină. – În vest strein. V. rom. striin (În Ps. S. și Cod. Vor. striiru). Azĭ în Serbia, Ban. Olt. Trans. strin.

strein, ~ă a, smf vz străin

strien, ~ă a vz străin

STREÍN¹, -Ă adj. v. străin¹.

streín V. străin.

străín adj. m., s. m., pl. străíni; adj. f., s. f. străínă, pl. străíne

străín adj. m., s. m., pl. străíni; f. sg. străínă, pl. străíne

străin

străin.

STRĂÍN adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, straniu.

STRĂÍN adj., s. 1. adj., s. pripășit, venetic, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Un ~ pripășit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.) 4. adj., s. (înv.) varvar. (E ~ de aceste locuri.) 5. adj. v. înstrăinat. 6. adj. v. stingher. 7. adj. v. necunoscut. 8. adj. extern. (Probleme ~ preocupărilor noastre.)

străin adj. v. BIZAR. CIUDAT. CURIOS. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEOBIȘNUIT. ORIGINAL. PARADOXAL. SINGULAR. STRANIU.

STRĂIN adj., s. 1. adj., s. pripășit, venetic, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Un ~ pripășit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.) 4. adj., s. (înv.) varvar. (E ~ de aceste locuri.) 5. adj. înstrăinat, (fig.) dezrădăcinat. (~ printre ai săi.) 6. adj. izolat, stingher. (Se simțea ~ în sala de bal.) 7. adj. necunoscut. (Astăzi mi-ești complet ~.) 8. adj. extern. (Probleme ~ preocupărilor noastre.)

Străin ≠ autohton, indigen, neaoș

străín (-nă), adj. – 1. Venetic, din altă parte. – 2. Necunoscut. – 3. Care nu este familiar. – 4. Al altuia, diferit. – Var. înv. strein, stri(i)n și der. Lat. extraneus (Miklosich, Cons., I, 58; Cihac, I, 264; Koerting 3526). Acest etimon admis de filologia mai veche a fost respins de moderni, din cauza dificultății fonetice: rezultatul normal pare că ar trebui să fie *strîi. Totuși este evident că acest cuvînt a suferit o alterare încă din lat., cf. rezultatele aberante din it. straino (Rohlfs, Ital., 464), tosc., umbr. straino, calabr. strainu „fără stăpîn”. Deși nu știm să explicăm mecanismul acestei modificări, se poate admite o metateză a lui i (extraneus › *extrainu), ca în rubeus › roib, habeat › aibă etc. În fine, probă irefutabilă că avem de a face cu un element moștenit este prezența der. astrina „a înstrăina” cu forma rotacizată astriirat în sec. XVI (cf. DAR). Este necesar, prin urmare, să pornim de la o fază intermediară a lat. extraneus; dar cele care s-au arătat pînă acum nu par sigure (lat. exterraneus, Crețu 371; lat. *exterrinus, Densusianu, Rom., XXXIII, 286 și R. critică, V, 134; lat. *extralienus, Pușcariu, Dacor., VIII, 105). Oricum, der. din sl. straninŭ „pelegrin” (Weigand, Jb., III, 214; Pușcariu 1651; Procopovici, Dacor, IV, 1157; REW 3098) sau sl. stranŭ „regiune” (Skok, Arch. Rom., VIII, 159) pare și mai dificil și nu se potrivește cu alte împrumuturi, cf. strană. Der. (în)străina (var. înv. astrina), vb. (a trimite în străinătate, a despămînteni; a aliena; a întoarce simpatia în ostilitate); înstrăinător, adj. (care înstrăinează); străinătate, s. f. (țară care nu este patria); înstrăinătate, s. f. (înv., exil, surghiun); străinește, adv. (ca străinii); străinism, s. n. (xenofilie; cuvînt străin).

STRĂIN. Subst. Străin, persoană străină, (om) necunoscut; nou venit; nou sosit. Musafir, oaspete, invitat. Intrus, venetic (adesea peior.); emigrant, emigraț, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, băjenar, pribeag, surghiunit, surghiun (înv.). Lume străină, străinime; țară străină, străinătate. Cosmopolitism. Xenomanie, xenofilie. Xenofobie. Cosmopolit. Xenoman, xenofil. Xenofob. Adj. Străin, străinel (dim., pop.), străinior, străinuc (rar), necunoscut de origine străină, de peste mări. Emigrant, emigrat, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, fugit, pribeag, pribegitor (rar), relegat (înv.). surghiunit. Vb. A fi străin, a se simți străin, a trăi printre străini, a mînca pîine străină, a fi departe de ai săi, a trăi în pribegie, a pribegi. A părăsi locurile natale, a se înstrăina, a emigra, a se refugia, a se expatria, a (se) exila, a se băjeni, a se băjenări (înv.). A deporta, a exila, a expulza, a expatria, a relega (înv.), a surghiuni. Adv. Prin (printre, în) străini; prin (în) străinime; peste hotare; de peste hotare; din străinătate, din țări străine. V. călătorie, locuitor, pedeapsă, plecare, singurătate, vizită.

HOMO SUM: HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin – Terențiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umană.

LEGIUNEA STRĂINĂ, formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. Creată de Ludovic Filip printr-un decret, în 1831, în Algeria (Sidi bel Abbès). A participat mai ales la acțiuni de peste mări (Mexic, Indochina, Africa de Nord, precum și în cele două războaie mondiale). În 1962, după proclamarea independenței Algeriei, și-a mutat sediul în Franța, fiind redimensionată și restructurată.

STRĂIN băltăreț, străinar, străinez.

a prinde posturi străine expr. a vorbi aiurea, a trăncăni fără noimă.