stancă¹ sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: stănci, (reg) ~nce / E: ns cf Stanca (np)] (Pop) 1 (Orn) Stăncuță (Coloeus monedula). 2 (Mol) Cioară (1). 3 Epitet (depreciativ) pentru o femeie care are pielea de culoare închisă.

stancă² sf [At: ALR SN III h 814/353 / V: stanc (Pl: ~uri) sn, stea~ (Pl: ~ence), sten~ / Pl: stănci, ~nci / E: stan² + -că, (după stâncă)] (Mar; Trs; îs) ~ de piatră (Colț de) stâncă.

STÁNCĂ, stănci și stance, s. f. (Ornit.) Stăncuță. Văd... graurii în cîrduri cu cioarele și stăncile și cunosc, mai ales după glasul acelor cioare și acelor stănci, că vremea se strică. SADOVEANU, Z, C. 8. ♦ (Adjectival) De culoare închisă, negricioasă (ca pasărea de mai sus). Fecioraș, vatav de curte, Fermecat de fete multe. Toate-anume Ți le-oi spune; Una-i stancă Alta-i neagră. SEVASTOS, C. 118.

STÁNCĂ stănci f. Pasăre sedentară, de talia unui porumbel, cu cioc scurt, puțin curbat, coadă lungă și penaj negru-cenușiu; ceucă. /Din Stanca n. pr.

stancă f. 1. nume de țigancă; 2. Mold. cioac. (după coloarea negricioasă a penelor sâle).

stáncă f., pl. e (sîrb. Slanka, Stanca [nume de femeie, maĭ ales de Țigancă], aplicat cĭorilor. Stanka e fem. d. Stan, Stanko, Stanislav). Un fel de cĭoară care nu e neagră peste tot, ci are peptu și spinarea cenușie.

steancă sf vz stancă²

stencă sf vz stancă²

stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci

stáncă s. f., g.-d. art. stăncii; pl. stănci

stancă, stănci.

STÁNCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) v. stăncuță.

STANCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) ceucă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crăncău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

stáncă², stănci, s.f. (pop.) 1. stăncuță, cioacă, ciochiță. 2. (reg.) cioară. 3. (deprec.) femeie cu pielea de culoare închisă.