PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale arboricole, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Pasăre tropicală din grupa agățătoarelor, cu ciocul gros și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate și care, dresată, imită vorba omului. Papagalul exclamă disprețuitor și gutural: – Moșneag țicnit! C. PETRESCU, Î. II 122. Povestesc ca papagalii mii de glume și povești, Fără ca să le priceapă. EMINESCU, O. 1157. Lăsînd a sa colivie, In pădure vru să vie Papagalu-a se plimba. ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. (Familiar) A avea papagal = a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = (popular) ceucă. 2. Fig. Persoană care repetă mecanic părerile sau cuvintele altora. Credem că-i putem împărți în pesimiști sinceri și în pesimiști papagali. GHEREA, ST. CR. I 257. 3. Clește cu dinți, pentru țevi. – Variantă: papagái (ȚICHINDEAL, F. 293) s. m.

PAPAGÁL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers și viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-țigănesc stancă mică; stăncuță. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuță. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Clește dințat folosit la montarea sau repararea țevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

!papagál-țigănésc (pasăre) s. m., pl. papagáli-țigănéști

papagál-țigănésc s. m.

PAPAGAL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

papagal-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.