stăvilar sn [At: VALIAN, V. / V: ~ăilar / Pl: ~e / E: stăvili + -ar] 1 Construcție (rudimentară) din lemn, din beton etc. prevăzută cu stavile, așezată transversal pe o apă (curgătoare) pentru reglarea nivelului din amonte al acesteia, pentru schimbarea făgașului sau pentru acumularea unei cantități de apă necesare acționării unei mori, unei pive sau a unui joagăr Si: baraj (1), stavilă (3), zăgaz, (îvp) iaz, opust¹, (reg) iezătură, năsadă, opritoare, puritoare. 2 (Rar) Pilot². 3 (Rar; pex) Întăritură de protecție făcută la un pod¹. 4 (Reg) Talaz pe țărmul unui râu (pentru ca apa să nu producă stricăciuni). 5 (Pex) Locul unde se adună apa de râu, a unui canal zăgăzuit cu un stăvilar (1). 6 Element de construcție mobil care servește la deschiderea și închiderea manuală sau mecanică a unui orificiu, a unui deversor etc. într-o lucrare hidrotehnică Si: stavilă (1). 7 (Asr; fig) Obstacol.

STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție asemănătoare cu un baraj, care permite ridicarea nivelului apei în amonte de ea, cu ajutorul stavilelor. V. ecluză. Au construit acolo, la mare înălțime, diguri și stăvilare, iar apa Lotrului e păstrată... în lacuri artificiale. BOGZA, C. O. 372. ◊ Fig. S-arunc a patimilor valuri Din șubredele stăvilare. VLAHUȚĂ, P. 42. 2. Partea mobilă a stăvilarului (1), acționată manual sau mecanic; stavilă. O moară cu stăvilarele lăsate, cu lăptocul umflat de apă, tace și așteaptă parcă. SADOVEANU, O. VII 192. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flăcări. GALACTION, O. I 44. Morarul... ridică stăvilarul, căci venise la măcinat un bătrîn cu porumb. DELAVRANCEA, la TDRG. Lăsînd morarul stăvilarele, ca să i se adune apă, din sus de moară apa era totdeauna ridicată. SLAVICI, V. P. 36. ♦ (Rar) Iaz format de apa zăgăzuită. Rostogolit de un vîrtej în adîncul haotic al stăvilarului. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 21. 3. Fig. Obstacol, piedică; împotrivire. Se simțea cu atît mai dîrz și mai hotărît, cu cît stăvilare mai tari i se ridicau împotrivă. VLAHUȚĂ, O. A. I 146. 4. Întăritură de protecție făcută în preajma unui pod. Rîul sporit de șivoaie... sălbatec curgînd potopește și rupe zăgazuri, Nici nu mai pot să-l împiedece-a podului tari stăvilare. MURNU, I. 89.

STĂVILÁR ~e n. Construcție făcută transversal pe cursul unei ape pentru a o opri sau a regla nivelul; zăgaz; baraj. /a stăvili + suf. ~ar

stăvilar n. 1. lemn cu patru stâlpi pentru o stavilă de ape; 2. fig. obstacol.

stăvilár n., pl. e (d. stavilă). Stavilă, zăgaz (lemn, lemnărie saŭ zidărie pusă cursuluĭ apeĭ).

stăvilár s. n., pl. stăviláre

stăvilár s. n., pl. stăviláre

STĂVILÁR s. (CONSTR.) 1. baraj. 2. stavilă, zăgaz, (pop.) opust, (reg.) iezătură, (înv.) iaz, scurgătoare. (A deschis ~ul.)

STĂVILAR s. (CONSTR.) 1. baraj, zăgaz, (reg.) opritoare, (Mold. și Bucov.) iezătură, (prin Munt.) năsadă, (Mold.) opust. (~ construit pe Lotru.) 2. stavilă, zăgaz, (pop.) opust, (reg.) iezătură, (înv.) iaz, scurgătoare. (A deschis ~.)