sonoritate [At: ANTONESCU D. / Pl: ~tatzi / E: fr sonorité] 1 Emitere de sunete. 2 Insushirea de a fi constituit din sunete. 3 Sunet produs de ceva 4 Sunet caracteristic al unor instrumente muzicale. 5 (Pex) Sunet caracteristic al unor partituri. 6 Intensitate tonalitate armonie etc. a sunetului care instrumentele il pot produce Si: rasunet rezonantza ton². 7 Intensitate a vocii a unor sunete zgomote etc. 8 (Pex) Timbru placut armonios al vocii al unor sunete zgomote etc. 9 Calitate a limbii a stilului etc. de a impresiona prin imbinari armonioase Si: armonie¹ (9) melodie muzicalitate. 10 Proprietate a unui loc de a propaga shi amplifica sunetele Si: rezonantza. 11 Calitate acustica a unui edificiu Si: rezonantza. 12 (Lin) Calitatea unui sunet de a fi rostit cu vibrarea coardelor vocale Si: fonie¹ (2). 1314 Insushirea unor nume titluri etc. de a fi sonore (2425).

SONORITÁTE sonoritatzi s. f. 1. Faptul de a fi sonor. Capacitatea sunetelor de a diferentzia sensul cuvintelor este conditzionata de formarea shi sonoritatea lor. MACREA F. 28. ♦ Muzicalitate. Incepu sa citeasca... un shir lung de strofe de o sonoritate shi de un efect ritmic fermecator. VLAHUTZA O. A. II 99. [Dan] ishi da seama... de sonoritatea shi modulatziile glasului. id. ib. III 64. ♦ (Mai ales la pl.) Sunet (caracteristic). Muzicantzii cintau cu sonoritatzi adinci romantze ungureshti. VORNIC P. 145. Uneori se apropia de linia dunelor de nisip k sa asculte in adierea vintului sonoritatzi de orga vibrind in departare. BART E. 316. 2. Proprietatea unor corpuri de a propaga shi a amplifica sunetele; rezonantza. O veche vioara a carei binefacatoare sonoritate... ne mingiie sufletul. CARAGIALE N. F. 16.

SONORITÁTE s.f. 1. Insushirea de a fi sonor; timbru cald shi plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic nuantza. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga shi de a amplifica sunetele; rezonantza. [Cf. fr. sonorité lat. sonoritas].

SONORITÁTE s. f. 1. insushirea de a fi sonor; timbru cald shi plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic nuantza. 2. calitatea unor corpuri de a propaga shi amplifica sunetele; rezonantza. (< fr. sonorité lat. sonoritas)

SONORITÁTE ~atzi f. Caracter sonor. /<fr. sonorité

sonoritate f. 1. insushirea lucrurilor sonore; 2. proprietatea ce au unele corpuri de a intari sunetele repercutandule.

*sonoritate f. (lat. sonóritas átis). Calitatea de a fi sonor.

sonoritáte s. f. g.d. art. sonoritắtzii; pl. sonoritắtzi

sonoritáte s. f. g.d. art. sonoritatzii; pl. sonoritatzi

SONORITÁTE s. 1. (FON.) fonie. (~ sunetelor vorbirii.) 2. v. armonie. 3. v. rezonantza.

SONORITATE s. 1. (FON.) fonie. (~ a sunetelor vorbirii.) 2. armonie melodie muzicalitate. (~ interioara a versului.) 3. rasunet rezonantza timbru ton. (~ unui flaut.)